„Oameni dragi, nevoia de Dumnezeu - ceea ce noi simțim - e una, și cunoașterea lui Dumnezeu cel Viu este altceva. Semnul adevăratei desăvârșiri în Creștinism este acela că te-ai pus în slujirea celorlalți, că te dăruiești lor. 

Noi, creștinii recenți, avem atitudinea doamnei de la ghișeu care îți trântește geamul în nas pentru că nu ai dosar cu șină. Este foarte important să ieși din prejudecățile tale despre Dumnezeu și să intri într-o rânduială bisericească. 

Un om care nu trăiește bisericește, după Evanghelie, împărtășindu-se cu Trupul și cu Sângele Lui, trăiește doar o stare psihologică personală, fără nicio legătură cu Dumnezeu.

“Creștinul psihologic” este omul care nu se împărtășeste, nu citește Evanghelia, nu ține post, nu intră în rânduiala bisericească, pentru că nu vrea să o înțeleagă, nu este dornic să afle la ce-l cheamă Biserica. El trăiește doar în propria închipuire. 

Reperele Bisericii sunt pocăința și desăvârșirea. Un om desăvârșit nu este însă un om care face minuni, nu este un om care merge pe apă, nu este un om care are trăiri înalte.  Omul desăvârșit este cel care se pocăiește, care-și vede propriile păcate și care nu-i judecă pe cei din jurul lui și, mai mult decât atât, după cum ne spune și Evanghelia, omul desăvârșit este omul care stă la baza unei piramide inversate, slujindu-i pe ceilalți (lăsându-se pe sine pentru un altul). Dacă nu faci lucrul acesta, dacă nu renunți la tine pentru un el/ea, ci doar ești amator de senzații psihologice când te rogi singur într-o biserică, eu cred că ești pe calea pierdută a autosugestiei și a autosuficienței. 

Semnul adevăratei desăvârșiri în Creștinism este acela că te-ai pus în slujirea celorlalți, că te dăruiești lor.
 

Și unde ne dă Domnul proxima șansa să devenim oameni desăvârșiți? În familie, în casa noastră, față de cei dragi. În lumea în care noi trăim astăzi, lucrul acesta, știu, pare nebunesc. Niciodată, în Evanghelie, conceptul de inimă curată, nu este lipsit de obligativitatea prezenței iubirii față de ceilalți însă. Nu față de cei apropiați, care te iubesc și ei ci, după cum Mântuitorul ne spune, ci față de vrăjmași.

Iartă-l pe omul care ți-a făcut rău, iar dovada supremă că l-ai iertat este că îl saluți și că ai putea oricând să-l servești la masă. “L-am iertat, dar nu mă interesează, sunt indiferent față de el.”, nu este o formă de iubire, nu este un pas spre desăvârșire. 

Sunt tare mâhnit în inima mea, pentru că văd că, în creștinismul pe care-l practicăm, nu se mai regăsește această formă de viețuire.

Domnul s-a răstignit pentru toți oamenii, să știți, nu doar pentru cei buni și drepți. Mă aștept ca noi, creștinii, urmașii lui Hristos, purtătorii Iubirii Lui, să avem capacitatea aceasta “nebună” de a ierta orice, oricui, de a sluji și de a iubi. Dar se pare că nu-i așa. Se pare că suntem primii judecători, suntem primii care condamnăm oameni, care căutăm dreptatea, îndreptățirea, nicidecum pacea. 

Se întâmplă un lucru smintitor. Un lucru mai irațional și mai ilogic decât lucrul acesta eu n-am văzut, nu mi-am putut închipui.

Creștinismul pierde iubirea nebună și iertarea necondiționată a lui Dumnezeu, iar socialismul- unealta dracului- începe să propovăduiască iertarea, iubirea și slujirea.

(...) Mi-aș dori să încercăm să practicăm un creștinism total, măcar în parohie. Să văd cum putem practica desăvârșirea după modelul pe care Hristos ni l-a predat. Noi însă, cel mai adesea, spunem: “M-am certat cu fratele/sora/mama/tata/soția/soțul/copilul și nu am mai vorbit de luni, ani de zile. Nu pot să-l iert!” 

(...) Știți de ce se împărtășesc, în parohia noastră, foarte mulți oameni? Pentru că treaba aceasta a devenit personalizată, pentru că preoții le spun oamenilor: “Omule, pentru ceea ce ai mai bun în tine, ești o nestemată. Ești neprețuit, și eu o să te iubesc în veșnicie, indiferent câte alte micimi, căderi ai.” Să ridice mâna sus cine crede că se împărtășeste după lege, conform tuturor canoanelor Bisericii și respectând toate normele de conduită morale, legale și instituționale. 

Asta înseamnă libertatea în Dumnezeu și dacă nu o vom înțelege și nu o vom împlini, această libertate în Dumnezeu va fi preluată de alte curente omenești care văd că e perfectă și care o vor aplica în lumea lor, scoțându-L pe Dumnezeu din ea. 

Gândiți-vă la libertatea pe care credeți că o căutați dumneavoastră. Să știți însă un lucru: niciodată libertatea nu va veni de sus, de la un guvern spre noi, de la o lege, ci ar trebui să devină un fel al nostru de a trăi, în care vom învăța să slujim, să iertăm, să iubim, în numele lui Iisus Hristos. 
Și astfel, nu vom mai spune: “Nu pot să-l iert, nu pot să-i vorbesc!”, ci vom spune: “Te iert!”...pentru că tu știi, simți că și Domnul te iertă pe tine. 

(...) Dumnezeu a înviat pentru tot omul, să nu uităm.

“Te iert, te slujesc, te iubesc!”, acesta este primul pas al creștinului ortodox asumat. Nu pentru că merităm vreunul, ci pentru că porunca dumnezeiască este aceasta, ca o chemare spre desăvârșire”, a scris Visarion Alexa pe Facebook. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News