Virgil Popescu impulsionează companiile românești
România are un capital autohton care s-a ridicat în ultimii ani şi care concurează de la egal la egal cu capitalul străin, a declarat, luni, ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Acest lucru a fost declarat la a patra ediţie a Forumului Capitalului Românesc, el afirmând că doreşte o prezenţă cât mai activă a companiilor româneşti pe piaţa regională,
'Pentru noi, ştiţi, de ce să nu spunem, prin noi înşine este o deviză de care suntem mândri. Suntem mândri că avem capital autohton care s-a ridicat în ultimii ani şi care concurează de la egal la egal cu capitalul străin. Da, vrem condiţii egale şi asigurăm condiţii egale pentru capitalul străin şi capitalul românesc şi dorim o prezenţă cât mai activă a companiilor româneşti pe piaţa regională pentru că internaţionalizarea afacerilor şi prezenţa companiilor româneşti sporeşte, de ce să nu spunem, şi prestigiul României', a spus Virgil Popescu.
Se vor evita situații ca cea a ordonanței 114
El a subliniat importanţa stabilităţii şi a predictibilităţii pentru mediul de afaceri şi a precizat că nu vor mai exista situaţii asemănătoare cu cea de la finalul anului trecut când a fost emisă Ordonanţa 114.
'Vă asigurăm că aveţi în guvernul nostru un sprijin pentru dezvoltare. Stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri este din punctul nostru de vedere cel mai important lucru şi vă asigurăm că de aşa ceva ne vom ţine. Nu veţi mai auzi pe perioada guvernării noastre de Ordonanţa 114 dată în 29 decembrie cu aplicabilitate de la 1 ianuarie. Ne vom ţine de acest lucru. Vom corecta toate erorile care au fost create în sistem, toate perturbaţiile le vom înlătura şi oricând veţi avea nevoie uşa Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri vă va fi deschisă', a mai declarat Virgil Popescu, relatează AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News