Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Virgil Popescu: Am văzut acele facturi mari la energie. Fac apel la ANRE să-și facă treaba

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Virgil Popescu
Sursă foto: Facebook Virgil Popescu

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a venit cu precizări referitoare la facturile mari primite de cetățeni.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut, luni, în contextul discuţiilor despre facturile mari la energie, un apel la ANRE 'să-şi facă treaba', să supravegheze piaţa de energie, iar 'Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi'.

'Am văzut şi eu acele facturi şi cred că ori sunt greşite, ori cineva ar trebui să pună regulă în piaţă. ANRE este cel care verifică piaţa. Eu nu am văzut decât câteva cazuri prezentate în presă, dar fac încă un apel, cum am făcut şi în ianuarie, ANRE să-şi facă treaba să supravegheze piaţa şi să controleze piaţa, iar la persoane fizice, inclusiv Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi şi să verifice acest lucru', a afirmat Popescu, la Parlament, întrebat de ce vin facturi la energie de 7.000-8.000 lei.

Ministrul a mai spus că furnizorii urmează să aibă discuţii în Parlament, la comisiile unde se află în dezbatere ordonanţa de urgenţă pe energie. În legătură cu faptul că preţurile se raportează la consumul de anul trecut şi mulţi consumatori s-au plâns că acest lucru nu încurajează reducerea consumului, Virgil Popescu a spus că trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare.

'Ordonanţa trebuie să se raporteze la o referinţă. (...)2021 nu este tot una cu 2020 când a fost lockdown sau când a fost consumul mai mic. La nivelul Comisiei Europene propunerea este undeva, pentru IMM, la o perioadă de 5 ani de zile. Sigur că putem discuta, putem vedea. Eu cred că fiecare care vrea să facă economie trebuie să facă. Eu cred ca trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare. (...) Este un consum care nu a fost limitat de preţ, a fost un consum normal în 2021. Nu un consum mai mic. (...)Dacă în loc de 300KW, consumă 255 KW, plăteşte mai puţin. Este clar că este încurajat, dar trebuie să găsim şi o modalitate de bonificaţie', a adăugat Popescu, conform Agerpres.

Prețul gazelor, în continuă scădere pe măsură ce ţările europene îşi intensifică măsurile anticriză

 

Preţul gazelor naturale în Europa a scăzut luni, până la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, pe măsură ce ţările îşi intensifică măsurile pentru a contracara criza energetică la mai puţin de două săptămâni de debutul sezonului de termoficare, transmite Bloomberg.

Luni dimineaţa, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile pentru luna viitoare au scăzut cu până la 8,3%, continuând o tendinţă de scădere care a început săptămâna trecută. Germania, Marea Britanie şi alte state europene intenţionează să cheltuie mai multe miliarde de euro pentru a-şi reduce dependenţa de importurile ruseşti, salvând companiile energetice locale şi plafonând preţurile pentru a reduce povara pentru firme şi gospodării.

În jurul orei 8:53 a.m. la Amsterdam, cotaţia la gaze naturale se situa la 175 de euro pentru un Megawatt-oră, în scădere cu 6,8% faţă de preţul înregistrat la închiderea şedinţei precedente, cel mai redus nivel de după 25 iulie.

Discuţiile cu privire la propunerile Comisiei Europene destinate să reducă impactul crizei energetice continuă şi trebuie aprobate şi de statele membre. Planul include strângerea a 140 de miliarde de euro de la companiile energetice, precum şi ţinte obligatorii pentru reducerea consumului de electricitate şi oferirea de lichiditate (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel