Virgil Guran respinge "ruperea PNL-ului" după ce Orban a pierdut la Congres: Nu plec nici dacă se ajunge aici
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
foto Facebook Ludovic Orban
foto Facebook Ludovic Orban
Virgil Guran a anunţat, după Congresul PNL, că nu se pune problema ruperii partidului după ce Ludovic Orban a pierdut alegerile. 

"Ce va face Ludovic Orban? Din ce am discutat cu el, mergem mai departe, continuăm, nu rupem niciun partid, că nu e cazul. Eu oricum o spun foarte deschis, şi dacă s-ar ajunge la aşa ceva, eu nu plec din partid, pentru că mi se pare normal să fiu în continuare în PNL. Eu nu am venit aici pentru că este sau nu este Florin Cîţu preşedinte. Eu am venit pentru că cred în principiile liberale, aşa că îmi voi vedea de treabă mai departe, indiferent de ce se întâmplă. Eu nu cred că Ludovic, care se confundă cu istoria partidului postdecembristă, va gândi aşa ceva. Să ne vedem de treabă, lucrurile vor merge înainte. În politică am văzut multe, nu se ştie ce se va întâmpla în viitor", a declarat Virgil Guran la Antena 3. 

Ludovic Orban, după Congres: Demisia de la Camera Deputaţilor, ruperea parteneriatului cu Klaus Iohannis

"Încep prin a le mulțumi celor aproape 1900 de colegi care mi-au acordat încrederea, în condițiile în care s-a desfășurat acest congres.

Îl felicit pe Florin Cîțu pentru alegerea ca președinte al PNL!

De-a lungul carierei mele de 31 de ani am apărat valorile liberale și am acționat constant pentru a pune în practică un ideal al politicilor liberale pentru a realiza un salt de care România are nevoie. Voi rămâne consecvent, îmi voi păstra convingerile și acțiunea politică pentru apărarea democrației, pentru apărarea drepturilor și libertăților, pentru apărarea valorilor liberale și voi continua să acționez așa cum am făcut-o și până acum alături de colegii mei!

Vreau să vă anunț de acum că demisia mea din funcția de președinte al Camerei Deputaților va fi luni la prima oră, pe masa președintelui ales, Florin Cîțu.

Vreau să vă mai spun un lucru. Din momentul de față, între Ludovic Orban și Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat!", a declarat Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel