Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Viorica Dăncilă, declarații în Parlament

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a fost în Parlamentul României, miercuri, 12 decembrie 2018, unde a ținut un discurs despre preluarea p reședinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Alegeri prezidentiale 2024

Declarații Viorica Dăncilă, în Parlament:

”Parcursul european al țării noastre, o alegere ireversibilă, pe care am asumat-o cu toții, a adus România aici unde se află astăzi. O Românie cu o creștere economică sănătoasă, cu o democrație stabilă și, nu în ultimul rând, o Românie sigură.  Preluarea acestui rol extrem de important este un eveniment al României, pe care nu trebuie să-l politizam în niciun fel. Vor fi 6 luni în care Europa va privi cu multă atenție către România, pentru că știrile cele mai importante despre viitorul Uniunii Europene vor pleca de aici, de la București.”

”Reiau apelul la pace politică și la consens pe care l-am făcut la Ședința solemnă organizată în Parlament cu ocazia Anului Centenar. Avem un proiect național care impune acest lucru. Indiferent de opiniile politice, vă rog să vă gândiți în primul rând la interesul nostru comun ca stat membru al UE.”

”Am privit cu multă seriozitate acest moment al țării noastre. Fiecare ministru are o agendă amănunțită despre atribuțiile sale. România nu va fi mai prejos decât celelalte țări europene.”

”Avem aceeași viziune despre Europa: mai bună, mai unită.”

VIDEO

”Motto-ul președinției noastre este 'Coeziune' ”

”Trebuie să punem depăși abordările de state membre vechi versus state membre noi sau est versus vest.”

”Realizăm desigur că există o competiție firească între statele europene sau între regiuni. Trebuie să fim conștienți că o creștere mai accentuată în zonele mai puțin dezvoltate înseamnă o Euopă mai puternică”

”Vorbim și de coeziune socială. Nu mai trebuie să existe cetățeni de rangul unu sau doi. Trebuie acces egal la resursele și beneficiile sociale”

”Nu în ultimul rând, vorbim de coeziune politică: tratament egal și standarde egale. La fel ca oricare stat membru Românie dorește să fie tratată cu respect și să aibă drepturi egale cu toate statele europene. Respectul reciproc între statele regiunii nu trebuie să se regăsească doar în tratatele europene.”

Am proiectat proritățile președinției României. Sunt organizate pe patru piloni:


Europa convergenței - creștere, coeziune, competitivitate, conectivitate. Convergența și coeziunea care să asigure o dezvoltare durabilă și echitabilă pentru toți cetățenii europeni sunt esențiale pentru promovarea unei Europe unite și pentru creșterea competitivității Uniunii Europene la nivel global. Acestea trebuie să constituie repere ale acțiunii la nivel european, reflectând, totodată, interesele României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

Deciziile privind viitorul politicilor europene trebuie să se reflecte în prioritățile de finanțare ale Uniunii. Ne preocupă digitalizarea și conectivitatea. Vom stimula diversificarea actuala bază industrială și impelmentarea inteligenței artificiale. Conectarea tuturor regiunilor prin rețelele de transport, energetice și digitale reprezintă cea mai sigură cale de dezvoltare.

Europa Siguranței - mă refer la siguranța frontierelor, la securitatea cibernetică. Există o paletă largă de amenințari care pot submina dezvoltarea. Ne interesează în principal protejarea cetățenilor și a companiilor în fața atacurilor virtuale. O altă prioritate legată de securitatea spațiului comunitar este lupta împotriva terorismului. În acest sens ne propunem operaționalizarea și chiar extinderea mandatului Parchetului european către infracțiunile de terorism.

Migrația este un alt subiect important pe agenda europeană pe termen lung. Ne propunem să formulăm noi soluții care să garanteze o gestiune eficientă și durabilă. Ne interesează în mod special consolidarea frontierelor externe ale UE, inclusiv printr-o consolidare a capacității operaționale a Agenției Europene de Poliție de Frontieră și Garda de Coastă. Migrația este un alt dosar dificil. Ne interesează în mod special consolidarea frontierelor externe ale Europei. 

Europa, actor global - Și în această chestiune ne raportăm la același concept de coeziune definitoriu pentru viziunea noastră. Acțiunile Uniunii Europene pe plan mondial trebuie să pornească de la angajamentele comune asumate prin Strategia Globală de Politică Externă și de Securitate a Uniunii Europene. Suntem interesați de întărirea parteneriatului UE-NATO. Ne dorim acțiuni coordonate și coerente în vecinătatea Uniunii. Promovarea intereselor comerciale.

Europa valorilor comune - mă refer la stimularea coeziunii europene prin raportare permanentă la valorile comune pe care se bazează Uniunea. Doar în acest mod putem combate eficient rasismul, intoleranța, xenofobia, populismul, antisemitismul și descuraja discursul bazat pe ură, pe care-l vedem din ce în ce mai frecvent in ultima perioadă. Doar în acest fel putem să contribuim la asigurarea egalității de tratament la care aspiră toate statele membre și toți cetățenii europeni. De asemenea, cred că este necesar să stimulăm implicarea tinerilor în conturarea unei Europe puternice, bazată pe valori europene comune. Vom descuraja discursul bazat pe ură, pe care-l vedem din ce în ce mai des în ultima perioadă. Vom susține inițiativele legislative legate de participarea cetățenilor europeni la procesul legislativ. Vom acționa pentru combaterea rasismului, intoleranței și a discursului bazat pe ură. Toate aceste inițiative vor contribui la asigurarea unei coeziuni sporite.

Vezi și: Susținere Cabinet Dăncilă. Kelemen Hunor: "Lucrurile nu s-au schimbat în mod esenţial"

”Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene este o oportunitate deosebită de a proiecta viziunea noastră privind evoluția proiectului european.”

”Este nevoie ca statele membre să transmită un mesaj unitar că pot continua împreună.”

”Președinția României este cel mai important proiect de țară după aderarea la Uniunea Europeană. România a traversat perioade dificile în ultima sută de ani, dar acest moment este cea mai bună confirmare a traiectoriei noastre europene.”

”Guvernul a depus și continuă să depună toate eforturile necesare pentru a-și îndeplini acest mandat. Suntem pregătiți și profund angajați în exercitarea acestei sarcini majore. Modul în care vom parcurge acest semestru va fi ilustrativ nu numai pentru țara noastră, ci și pentru întreaga Europă, într-un moment dificil al existanței sale.”

Vezi și: România a preluat Preşedinţia Consiliului UE în cadrul Consiliului Afaceri Generale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel