Viorica Dăncilă - Benjamin Netanyahu, întâlnire la Washington
Aflată la Washington, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut luni, 25 martie 2019, o întrevedere cu prim-ministrul statului Israel, Benjamin Netanyahu, în marja participării la Conferința Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC).
Cei doi înalți oficiali au salutat relațiile excelente dintre cele două țări, fapt reflectat și de frecvența contactelor bilaterale la nivel înalt. În acest sens, s-a discutat și despre organizarea, in cursul acestui an, a ședinței comune a celor două guverne, precedată de un forum economic cu o secțiune dedicată contactelor business to business.
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a transmis felicitări premierului Viorica Dăncilă pentru discursul susținut in deschiderea Conferinței AIPAC. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat interesul României pentru consolidarea și aprofundarea relațiilor cu statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică și energetică, medicină, cercetare și inovare.
Parteneriat România-Israel în domeniul noilor tehnologii
De asemenea, cei doi premieri și-au exprimat satisfacția pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări, astfel încât să fie fructificate potențialele economice bilaterale. A fost subliniată, de asemenea, importanța consolidării relațiilor în domenii precum sănătate, turism și educație.
În continuare, au fost discutate posibilele modalități de cooperare dintre România și Israel, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Totodată, cei doi premieri, au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situația internațională actuală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News