"Mulțumim cetățenilor care ne-au acordat încrederea în 2016 și mulțumim celor care ne-au susținut și ne-au stat alături pe durata acestui mandat. Am guvernat pentru oameni, pentru România și pentru mai bine. Așa cum am mai spus, nu am avut o guvernare perfectă, dar am avut o guvernare cu rezultate, o guvernare eficientă, orientată spre români și bunăstare, spre măsuri de sprijin pentru toate categoriile sociale și progres economic pentru țară.
Am guvernat mai bine decât guvernele de dreapta și așa o vom face de fiecare dată când vom avea acest mandat. Noi nu ne-am bătut joc de oameni niciodată, nu le-am tăiat veniturile, nu i-am discriminat și nu i-am aruncat în sărăcie. Îmi doresc, spre binele acestei țări, să nu ajungem să retrăim vremurile guvernării PDL.
Respectăm decizia Parlamentului de astăzi și așteptăm propunerea de guvern și un program de guvernare serios și coerent. Îi cer președintelui Iohannis, artizanul acestui haos, să numească rapid un guvern capabil, dacă are de unde.
Partidul Social Democrat își va continua lupta pentru români, își va urmări proiectul pentru țară și va lupta, în fiecare zi, în fiecare clipă, pentru ca această alianță a nepriceperii, a austerității și a oportunismului să nu ajungă să facă României tot răul de care e în stare.
PSD nu e o opoziție facilă și o vor simți curând. Să îi vedem la treabă! Așteptăm astăzi formula guvernamentală și programul de guvernare!", a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!