Data actualizării:
Data publicării:

Viorica Dăncilă, anunţ înainte de moţiunea de cenzură: Guvernul NU cade

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Viorica Dăncilă a susținut ferm în această seară la Antena 3 că moțiunea de cenzură nu va trece, iar Guvernul ”nu cade”. 

”Moțiunea nu va trece, Guvernul nu va cădea și spun acest lucru pentru că eu cred în responsabilitatea membrilor Parlamentului României. Cred că pot să facă o diferență între un partid responsabil care a venit în fața electoratului cu un program de guvernare, care este aproape de cetățeni și cu o moțiune de cenzură foarte subțire, care nu spune nimic, și cu o promisiune tot de nimic. Nu avem un program de guvernare, nu avem un cabinet care să vină în locul Guvernului actual”, a declarat primul ministru la Antena 3. 

Efecte produse în cazul în care trece moțiunea de cenzură

În cadrul intervenției televizate, Viorica Dăncilă a vorbit și despre efectele produse în cazul în care moțiunea de cenzură va trece. 

”Cred că mulți dintre membrii parlamentului, chiar și dintre cei care au semnat această moțiune, mâine nu o vor vota pentru că la întoarcerea în județele lor, în colegiile lor, vor trebui să le spună primarilor de ce au făcut acest lucru, de ce primarii nu mai pot să își continuea proiectele în comunitățile lor, proiecte care au fost acordate de Guvern. Proiecte ce au fost acordate de Guvern indiferent de culoarea politică. Va trebui să le explic pensionarilor de ce au dat jos un Guvern care le-a crescut pensiile și le va crește în continuare și va veni în loc un Guvern care vrea să introducă austeritatea. Vor trebui să răspundă la multe întrebări”, a precizat Viorica Dăncilă în direct la Antena 3. 

”Mă întreb și eu cum se vor putea uita în ochii oamenilor știind că mâine pot lua o decizie împotriva lor, a oamenilor. Mai mult decât atât, mulți dintre ei au intrat în Parlament sub sigla PSD. Au promis că vor duce la capăt un program de guvernare. De aceea au votat oamenii. Nu au intrat în Parlament pe persoană fizică, au intrat pe lista unui partid. Când se vor întoarce în teritoriu vor trebui să dea explicații. Este foarte greu de explicat acest lucru. Nimic nu va justifica faptul că ai votat pentru o politică de austeritate pentru a aduce înloc nimic și pentru a arunca țara în instabilitate. Moțiunea nu va trece, moțiunea nu va pica”, a mai spus Viorica Dăncilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel