Viorel Ilie, solicitare DNA. Tăriceanu: A fost înaintată Comisiei juridice
Biroul permanent al Senatului a repartizat, vineri, 1 septembrie, Comisiei juridice dosarul referitor la ministrul Viorel Ilie, pentru care DNA a solicitat încuviinţarea urmăririi penale.
Termenul în care Comisia juridică trebuie să prezinte un punct de vedere pentru acest dosar este de cinci zile.
"Am fost sesizaţi cu cererea de începere a urmăririi penale pentru colegul nostru domnul senator Viorel Ilie, care este şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, şi conform procedurilor solicitarea a fost înaintată Comisiei juridice, care în termen de cinci zile ne va da un punct de vedere pe această solicitare", a afirmat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după şedinţa Biroului permanent al forului legislativ.
Pe 25 august, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News