Data publicării:
Viorel Hrebenciuc, audiat la DNA
Veteranul pesedist Viorel Hrebenciuc este audiat vineri dimineață la Direcția Națională Anticorupție. Potrivit spuselor sale, Hrebenciuc a fost chemat în calitate de martor.
Vicepreședintele Camerei Deputaților a dat declarații în dosarul privind presupuse fapte de corupție la CNA. Dosarul a fost deschis ca urmare a plângerii făcute de deputatul PPDD, Liliana Mincă, după ce în presă au apărut înregistrări în care șefa CNA, Laura Georgescu, vorbea despre sponsorizări cu laptopuri în favoarea Consiliului.
La intrarea în sediul DNA, Hrebenciuc a negat, răspunzând unei întrebări, că ar fi intervenit pentru Gheorghe Ștefan Pinalti la membrii CNA pentru obținerea unei licențe pentru un post de televiziune.
În acest dosar, la DNA au fost audiaţi, miercuri şi joi, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, şi mai mulţi membri ai CNA.
Noi înregistrări cu Laura Georgescu: „Calcă-i în puii mei pe gât"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News