'La mulți ani, Daniel Morar! SIMPLU ȘI FAIN. NAȘI DE BOTEZ, ONLINE.', a scris Violeta Vijulie, pe pagina sa de Facebook.
Iată postarea:
Mihai Morar și soția sa au fost nași de botez pe ZOOM
„Am 40 azi, dar n-am mai făcut asta până acum… De ziua mea, am botezat pe ZOOM. Se poate orice în izolare, m-am prins. Dimineață, am lansat cartea de acasă. Iar acum tocmai ce am fost nași de creștinare pentru Aris. Mulțumim pentru “conexiune”, Olga Popa și Claudiu Ilioiu. Aris, să te ocrotească Sfânta Parascheva, cum l-a ocrotit pe Nașu din ziua în care s-a născut până azi, la 40”, a scris Mihai Morar pe contul de Facebook.
Amintim că, recent, fostul prezentator de la Antena Stars a anunțat că una dintre fiicele sale gemene este infectată cu SARS-CoV-2.
„În weekend, una dintre gemene a ieșit ”pozitiv” la testul PCR. Toți ceilalți din casă suntem ”negativ”. Deocamdată. Important e că simptomele sunt minore și toată lumea mea e bine.
Conform noului protocol, o persoană vaccinată inclusiv cu a doua doză, chiar dacă e contact direct, nu trebuie să stea în carantină dacă nu prezintă simptome. Mai mult, eu am efectuată și doza a treia. Legal, pot circula liber pe străzi, îmi pot vedea, netulburat, de viață. Moral, însă, am ales să stau acasă.
Cred că una dintre cele mai mari daune pe care le-a făcut pandemia e aceea că toți ne-am luat drepturi absolute. ”Sunt vaccinat, pot face orice vreau!” Sau, dimpotrivă, ”e dreptul meu să nu mă vaccinez!” Pe de altă parte, autoritățile și-au luat dreptul să închidă când vor, ce vor, pe cine vor, uneori, fără nicio explicație sau logică. Am văzut chiar și unii medici care, în numele Cruciadei pandemice, clamau dreptul la dictatură medicală. Ăsta-i baiul cel mare. Ne-am ”îndumnezeit” cu toții. Fiecare în micul lui dumnezeu cu ”d” foarte mic. ”Vaccinul ne va mântui” e religia unora. ”Vaccinul ne omoară” e religia altora. ”Legea suntem noi” e secta unora. Iar, Adevărul, vezi bine, nu-i nici la unii, și nicidecum la alții…”, a scris, luni seară, Mihai Morar pe contul de Facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”