Data publicării:
Violeta Alexandru, anunț de ultimă oră! Măsura anulată din legea pensiilor
Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunțat că prescripţia pentru o eroare materială cauzată de stat la stabilirea pensiei a fost eliminată din lege.d
Termenul de prescripţie în cazul unor erori materiale în procedura de stabilire a pensiei a fost anulat din legea pensiilor, pentru situaţiile în care vina aparţine statului, a transmis, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pe Facebook, scrie Agerpres.
Ministrul Muncii menţionează că a iniţiat această modificare a legislaţiei în urma cazului recent în care o pensionară din judeţul Alba a încasat timp de 16 ani o pensie mai mică decât cea calculată, în urma unei erori de procesare în sistemul informatic comisă de un angajat al Casei de Pensii Alba, la momentul calculării pensiei beneficiarei.
"Pentru că problema de fond ţinea de o modificare în Legea sistemului unitar de pensii publice, împreună cu preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, D. Baciu, am redactat o modificare a Legii prin care termenul de prescripţie în cazul unor erori materiale a fost anulat, în situaţiile în care vina aparţine Statului. Modificarea asumată de parlamentarii Partidului Naţional Liberal, coordonaţi de liderul grupului nostru din Camera Deputaţilor, Florin Roman, a fost astăzi adoptată de Camera Deputaţilor. De îndată ce intră în vigoare, voi face dreptate doamnei A.B. până la capăt", a menţionat marţi Violeta Alexandru.
Exemplul erorii din Alba
Ministrul Muncii a subliniat că exemplul erorii din Alba nu este unul generalizat la întregul sistem de pensii.
"Un control făcut anul acesta la Casa judeţeană de pensii Alba, o casă care se confruntă cu mari provocări, a scos la iveală faptul că timp de 16 ani, o persoană a încasat o pensie mai mica decât cea cuvenită. (...) Ceea ce s-a întâmplat în Judeţul Alba cu bătrâna care a încasat o altă pensie decât cea corect stabilită dar neînregistrată în sistem şi ca atare ne-pusă în plată în ultimii 16 ani, nu trebuie să se mai repete! Atenţie: a nu se înţelege că situaţia de la Alba este generalizată, a fost o greşeală neintenţionată (în cazul de faţă nu este vorba despre o pensie incorect stabilită ci de o eroare umană de procesare în sistemul informatic - regretăm enorm şi ne cerem scuze doamnei!)", a precizat Violeta Alexandru.
Greșelile trebuie asumate
Ministrul Muncii a apreciat că astfel de greşeli trebuie asumate de sistemul public de pensii.
"Se mai pot ivi şi erori; important mi se pare ca ele să fie asumate de sistemul public şi să existe răspundere atunci când se întâmplă. De preferat este să nu se întâmple erori, dar ele pot apărea atunci când lucrezi cu multe dosare. Cineva trebuie să supravegheze pe plan local astfel ca atunci când apar să fie imediat văzute şi remediate. (...) Pe cadrul legal existent la momentul la care am aflat, doamna a primit retroactiv drepturile de pensie în cuantum corect pe ultimii trei ani", a adăugat Violeta Alexandru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News