Violențe la Paris. Starea de urgență, evocată de Guvern
Guvernul francez se gândește la instituirea stării de urgență pentru a evita noi scene de violențe la Paris.
"Christophe Castaner (ministrul de interne) a evocat starea de urgenţă. La această oră se desfăşoară o reuniune cu preşedintele Republicii, cu premierul (Edouard Philippe) şi ministrul de interne pentru a face mai întâi bilanţul zilei de ieri (sâmbătă) şi a se vedea ce măsuri ar trebui luate pentru a evita astfel de evoluţii, pentru că nu există nicio îndoială că fiecare weekend se transformă într-un protest şi un ritual de violenţă", a afirmat purtătorul de cuvânt Benjamin Griveaux.
Ciocniri violente între scutieri şi protestatarii din mişcarea denumită "Vestele galbene" au avut loc sâmbătă pe străzile Parisului în al treilea weekend consecutiv de manifestaţii împotriva costului ridicat al vieţii.
Sute de persoane reținute
Conform poliţiei franceze, violenţele de sâmbătă s-au soldat 133 de persoane rănite şi au condus la reţinerea a 412 de protestatari, dintre care 378 au fost plasaţi în arest preventiv, conform AFP.
Dintre cei 133 de răniţi, 23 sunt reprezentanţi ai forţelor de ordine, a detaliat prefectura.
Întreaga zi de sâmbătă, Parisul a fost scena unor importante violenţe urbane în vestul şi centrul capitalei.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a convocat pentru duminică dimineaţă o reuniune de urgenţă la Palatul Elysee, a doua zi după scenele de gherilă urbană la Paris, care au marcat o nouă escaladare în conflictul autorităţilor cu aşa-numitele "Veste galbene", şi par să conducă spre o criză politică majoră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News