Vincze Lorant (FUEN): Festivalului Intercultural 'ProEtnica' a devenit un reper important pentru minorităţile din România
Presedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN), europarlamentarul Vincze Lorant, a felicitat organizatorii celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Intercultural "ProEtnica" de la Sighişoara, care se desfăşoară până duminică, întrucât manifestarea a devenit un reper important pentru minorităţile din România.
"Aş dori să felicit organizatorii pentru că au perseverat, iar Festivalul 'ProEtnica' a devenit un reper important pentru minorităţile din România şi a fost un prilej pentru noi de a face parte din susţinătorii proiectului. Astfel invită toţi membrii noştri să participe la Tabăra de Vară care însoţeşte Festivalul 'ProEtnica' şi mai mulţi au fost interesaţi an de an la propunerile care vin din partea FUEN. (...) Festivalul 'ProEtnica' e un punct de întâlnire. Acest festival ne dă ocazia să ne întâlnim, ca grupurile minorităţilor să fie împreună, să îşi prezinte tradiţiile, dansurile, dar mă bucur că, din ce în ce mai mult, este şi un loc de dezbatere, şi a scriitorilor şi o dezbatere a studenţilor. Cred că, pe lângă faptul că sunt aceste dansuri şi porturi, reuşim să vorbim despre probleme, pentru că viaţa minorităţilor naţionale este una într-o permanentă schimbare, sunt diverse provocări la care trebuie să fim deştepţi să răspundem şi ca minoritate, şi ca majoritate", a declarat Vincze Lorant.
Europarlamentarul crede că gesturile care duc la bunăstarea minorităţilor naţionale trebuie făcute întotdeauna de majoritate, iar acest fapt contribuie la o atmosferă de înţelegere şi de coexistenţă paşnică.
Preşedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene este invitatul Academiei Interculturale de Vară "ProEtnica" de la Sighişoara, parte a celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Intercultural "ProEtnica".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News