Data actualizării:
Data publicării:

Ciclonul mediteranean a ajuns și în România. Vremea se răcește brusc și va ninge. Anunț de la ANM

Autor: Doinița Manic | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Florinela Georgescu, meteorolog ANM, a spus cum va fi vremea în această săptămână.

Ciclonul mediteranean a ajuns și în România. Meteorologii anunță că vremea se răcește considerabil începând de mâine, iar mare parte din țară va fi cuprinsă de ploi și ninsori în această săptămână. Totuși, weekend-ul vine din nou cu temperaturi ridicate.

”A venit ciclonul, a început să aducă ploaia, iar aria precipitațiilor se va extinde. Vor fi chiar și tot mai multe ninsori, și precipitații sub formă de lapoviță în zonele subcarpatice. Așteptăm mâine ca aria precipitațiilor să cuprindă toată țara, așa cum spuneam ploi în zonele joase, lapoviță și ninsoare la munte. 

De mâine noapte și poimâine este posibil ca precipitațiile mixte să își lărgească aria, să cuprindă mare parte a Moldovei, Transilvania, chiar și zonele deluroase din partea de sud a țării. 

Va fi însă un episod trecător, care se va caracteriza și prin temperaturi mai apropiate de normalul perioadei, astfel încât mâine așteptăm temperaturi între 5 și 16 grade, dar joi și vineri, între 1 și 10 grade. 

Florinela Georgescu, ANM: Sfârșitul de săptămână va aduce temperaturi de 20 de grade Celsius

Vor apărea și temperaturile negative pe parcursul nopților de joi spre vineri și mai ales vineri spre sâmbătă, cu probabilitatea destul de mare ca în partea de est a Transilvaniei temperaturile să coboare chiar sub -6 grade. 

Având în vedere că este un episod trecător, sfârșitul de săptămână va aduce temperaturi de 18, poate chiar 20 de grade Celsius”, a explicat Florinela Georgescu la Antena 3 CNN. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel