Data publicării:

Viktor Orban se simte atacat de Bruxelles: “Suntem șantajați, amenințați, vor să ia educația copiilor din mâinile noastre”

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Viktor Orban
Sursă foto: Facebook Viktor Orban

Viktor Orban, premierul de la Budapesta, spune că țara lui se află sub șantajul și amenințarea autorităților de la Bruxelles.

Viktor Orbán a spus că documentul de 54 de pagini, trimis de Comisia Europeană, cere Ungariei să modifice legea privind protecţia copilului. Dreptul familiei şi legile privind drepturile copiilor sunt de competenţă naţională, dar am fost puşi sub o presiune enormă din partea Bruxelles-ului. “Suntem şantajaţi, ameninţaţi, se iniţiază împotriva noastră procedura privind încălcarea dreptului comunitar”, plăţile întârzie, însă acum este în joc viitorul copiilor noştri, deci nu putem ceda, a spus Viktor Orbán.

El a explicat că guvernul de unul singur nu va fi suficient de puternic în această luptă, este nevoie de susţinerea tuturor maghiarilor. Aşa a fost şi în cazul cotelor obligatorii de distribuire a migranţilor, când guvernul nu ar fi putut rezista singur, dar atunci cei care au participat la referendumul din Ungaria au apărat întreaga Europă de această cotă.

În opinia premierului, Bruxelles vrea ca Ungaria să permită accesul în şcoli al propagandiştilor LGBTQ, conform Comisiei Europene există la şcoală drepturi care primează asupra drepturilor părinţilor. UE spune că prin această măsură se aşteaptă îndeplinirea idealului european de libertate, însă copilul nu este o chestiune legată de libertatea adulţilor, aici nu este vorba de libertate, ci de protecţia copilului.

Premierul a subliniat: “vor să ia educaţia copiilor din mâinile noastre”. Lucrurile pot fi diferite în Europa de Vest, dar creşterea copiilor maghiari îi priveşte pe maghiari, a spus Orbán, potrivit Hirado.

Ministrul de Externe de la Budapesta spune că Ungaria se află sub „atac permanent de la Bruxelles“

 

Guvernul ungar este atacat permanent de Bruxelles. Indiferent de deciziile pe care le ia, instituţiile europene găsesc modalităţi să pună presiune, a declarat, joi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, în cadrul unui interviu acordat pentru BBC, la emisiunea HardTalk.

În emisiunea difuzată în Regatul Unit, ministrul ungar a fost întrebat în legătură cu faptul că relaţia dintre Ungaria şi Uniunea Europeană pare să fie mai puţin funcţională decât înainte. În răspunsul dat, politicianul a afirmat că există discuţii cu instituţiile de la Bruxelles.

“De fapt, suntem atacaţi permanent, pentru că, indiferent de deciziile pe care le luăm, instituţiile europene găsesc o modalitate să pună presiune asupra noastră şi încearcă să ne şantajeze pentru a ne schimba deciziile şi ca să nu profităm de oportunităţile oferite de competenţele naţionale”, a explicat Szijjártó.

În centrul dezbaterii se află viitorul UE, cum am putea face Uniunea mai puternică. În acest sens, există două abordări. Una este abordarea federalistă: instituţiile UE doresc să creeze un fel de Statele Unite ale Europei, la care, “cu siguranţă, ne opunem”, a precizat acesta.

Există o altă abordare care, în prezent, este minoritară, reprezentată şi de Ungaria. Potrivit acesteia, este necesară o Uniune Europeană puternică, dar aceasta trebuie să se bazeze pe existenţa statelor membre puternice. Tocmai de aceea, nu sunt susţinute de la Bruxelles transferurile de noi competenţe către statele membre, a explicat Péter Szijjártó (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel