Data publicării:

Viktor Orban: Reorganizăm guvernul

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Viktor Orban
Viktor Orban

Premierul ungar Viktor Orban a afirmat vineri, în interviul săptămânal acordat postului public de radio, că intenţionează să reorganizeze executivul, păstrând însă o parte dintre miniştri, între care pe cel al economiei, Mihaly Varga, transmite MTI. 

Alegeri prezidentiale 2024

Orban, care în urma alegerilor legislative de la 8 aprilie, câştigate de formaţiunea sa conservatoare Fidesz, a obţinut un al treilea mandat consecutiv de premier, a explicat că vrea să transforme "centrul strategic" al guvernului şi să creeze o structură de conducere diferită. 

Au loc "negocieri serioase" în acest sens, a dat asigurări Orban, adăugând că doreşte ca noul executiv să fie format cât mai rapid posibil. 

El a precizat că nu există planuri de înfiinţare de noi ministere, argumentând că, "dacă ceva nu s-a stricat, nu trebuie reparat" şi că sistemul actual cu ministere mari conduse de oficiali cu prerogative solide merită păstrat. 

Orban a menţionat că în noul guvern se vor regăsi "o parte din aceiaşi oameni", iar "vechile obiective vor rămâne neschimbate". Oamenii au votat pentru a menţine obiectivele guvernului, nu pentru continuitate în ce priveşte personalul, a subliniat Orban. 

Obiectivele lui Orban 

Premierul ungar a mai spus, comentând rezultatul alegerilor din 8 aprilie, că alegătorii şi-au manifestat susţinerea pentru obiectivele principale ale guvernului său cum sunt creşterea economică, o fiscalitate corectă, locuri de muncă, sprijin pentru familii, menţinerea valorii pensiilor şi garantarea securităţii prin "nesupunerea faţă de politica de imigraţie a Europei şi păstrarea Ungariei ca ţară ungară". 

Potrivit lui Viktor Orban, imigraţia va fi cea mai importantă problemă a următorului deceniu şi "este o obligaţie morală să se discute despre acest lucru, iar mesajul trebuie să ajungă în fiecare casă de o sută de ori, dacă nu de o mie de ori". 

Referindu-se în acelaşi interviu la anunţul din ajun privind plecarea din Ungaria a Fundaţiei pentru o Societate Deschisă a lui George Soros, Orban a avertizat că susţinătorii lui Soros "nu vor accepta rezultatul alegerilor, vor face fel de fel de manevre şi dispun de mijloace financiare nelimitate", asigurând însă că misiunea sa este de a apăra Ungaria de speculanţi, relateaza Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel