Viktor Orban: Nu ne putem lega destinul de un partid pro-migraţie, cum este PPE
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că formaţiunea pe care o conduce, FIDESZ, nu-şi poate lega destinul de un partid pro-migraţie, el făcând referire la Partidul Popular European (PPE).
"Întrebarea este ce se va întâmpla după 26 mai, în ce direcţie o ia PPE. În momentul de faţă PPE se pregăteşte să încheie un acord strategic cu stânga, ceea ce nu este ceva inedit, însă nu putem accepta şi nu putem sprijini acest lucru, că întreaga stângă din Europa este pentru migraţie, ceea ce înseamnă că PPE are un acord cu acele partidele care sunt pentru migraţie. Noi considerăm că problema cea mai importantă pentru noi este să putem împiedica migraţia. Deci noi nu ne putem lega destinul de un partid care este pro-migraţie. Aceasta este problema noastră majoră şi trebuie să găsim răspunsul la această întrebare după alegerile pentru Parlamentul European", a spus Viktor Orban, răspunzând unei întrebări referitoare la relaţia PPE-FIDESZ.
El a mai adăugat că FIDESZ s-a autosuspendat din PPE şi că urmează să vadă unde va avea loc partidul său, "în cadrul PPE sau în afară".
Premierul Ungariei, Viktor Orban, vizitează, în perioada 8-10 mai, mai multe localităţi din Transilvania, la invitaţia UDMR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News