Data publicării:

Viktor Orban: Am fost la un pas de a părăsi PPE

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Premierul Ungariei Viktor Orban
Premierul Ungariei Viktor Orban

Partidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz, a fost 'la un pas' de a părăsi joi Partidul Popular European (PPE), a declarat premierul Viktor Orban într-un interviu radiofonic, potrivit agenţiei ungare de presă MTI.

Alegeri prezidentiale 2024

Făcând referire la rezoluţia de joi a Parlamentului European privind statul de drept în Ungaria şi Polonia şi la sprijinul larg al PPE pentru aceasta, Orban a spus că motivul pentru care Fidesz a fost atât de aproape de a părăsi PPE a fost faptul că majoritatea acestei familii politice 'ne-a trădat'. El a mai afirmat că eurodeputaţii francezi, spanioli şi italieni din PPE au fost 'clar de partea noastră', iar în dezbatere au susţinut că PPE ar trebui să apere Ungaria. În acelaşi timp, situaţia nu mai poate rămâne aşa, a adăugat el. Dacă PPE nu va sprijini Ungaria, 'va trebui să lansăm o mişcare europeană creştin-democrată. Vom avea aliaţi', a declarat Orban, reluând o idee pe care a mai menţionat-o recent.

Parlamentul European a adoptat joi, la Strasbourg, o rezoluţie care atenţionează că discuţiile cu Polonia şi Ungaria nu au determinat încă aceste ţări să se realinieze valorilor pe care se întemeiază Uniunea Europeană. În septembrie 2018, Parlamentul European a solicitat Consiliului să acţioneze pentru a împiedica autorităţile maghiare să încalce valorile fondatoare ale UE. Eurodeputaţii erau preocupaţi în principal de independenţa judiciară, libertatea de exprimare, corupţia, drepturile minorităţilor şi situaţia migranţilor şi a refugiaţilor.

Partidul lui Orban, Fidesz, a fost suspendat anul trecut din PPE în urma criticilor Bruxellesului la adresa Budapestei privind situaţia statului de drept şi măsurile împotriva migraţiei. Premierul ungar, un adversar al migraţiei în masă venite în UE din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, consideră că PPE trebuie să revină la abordările conservatoare în ce priveşte imigraţia, modelul familiei tradiţionale şi susţinerea culturii naţionale. PPE a anunţat că va trimite un grup de înţelepţi pentru a investiga situaţia din Ungaria şi pentru a decide dacă mai păstrează Fidesz în rândurile acestui partid european, proces pe care noul preşedinte al PPE, Donald Tusk, speră să-l încheie până la finele lunii ianuarie, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel