Data publicării:

Viktor Orbán: Ungaria nu se poate alătura sancțiunilor cu privire la gazul și petrolul rusesc

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Viktor Orban
Sursă foto: Facebook Viktor Orban
Premierul ungar Viktor Orbán se poziționează împotriva sancțiunilor la gazul și petrolul din Federația Rusă.

Nu poate fi vorba ca Ungaria să se alăture sancţiunilor energetice impuse de Statele Unite, deoarece Ungaria are nevoie în continuare de gaze şi de petrol, care provin din Rusia, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri.

“Am spus clar că noi nu putem urma exemplul Statelor Unite. Ei au impus ieri sancţiuni asupra acestor produse, ceea ce pentru Ungaria ar fi o povară insuportabilă, astfel că nu poate fi vorba ca noi să ne alăturăm acestor sancţiuni, noi avem nevoie în continuare de gaze şi de petrol, care provin din Rusia”, a spus şeful guvernului de la Budapesta, într-un clip postat pe pagina sa de Facebook.

Orbán a spus: săptămâna aceasta, în toată Europa a fost pus în mişcare “tot aparatul diplomatic”. Marţi, la Londra au avut loc discuţii cu prim-miniştrii din Europa Centrală, miercuri, cu preşedintele Consiliului European, iar joi, la Paris se vor întâlni toţi premierii din statele membre ale UE, a explicat prim-ministrul ungar.

Premierul a subliniat că în centrul tuturor eforturilor se află pacea, însă ar trebui să se dedice cel puţin la fel de multă energie şi consecinţelor economice.

Potrivit lui Viktor Orbán, consecinţele economice ale sancţiunilor impuse din cauza războiului sunt grave, însă dacă acestea ar fi extinse şi asupra gazelor şi petrolului, pe care Europa le cumpără din Rusia, consecinţele ar fi şi mai grave.

În plus, Ungaria ar fi împovărată disproporţionat, întrucât 85% din cantitatea totală de gaze consumate în Ungaria provine din Rusia, 85% din gospodăriile maghiare sunt încălzite cu gaze, iar carburanţii sunt produşi din petrol şi 64% din acest petrol provine tot din Rusia, a subliniat Orbán, potrivit Hirado.

Olanda nu renunță la gazele rusești: "Este imposibil ca UE să reducă complet importul de gaz și petrol din Rusia"

 

„Nu este posibil” ca Uniunea Europeană să-și întrerupă complet furnizarea de petrol și gaze rusești, a avertizat premierul olandez Mark Rutte.

"Blocul are nevoie de aprovizionarea rusă, a subliniat Rutte, numind-o „adevărul inconfortabil”.„Trebuie să discutăm despre vulnerabilitățile noastre în ceea ce privește dependența noastră de petrolul și gazul rusești. Nu aş pleda pentru tăierea, astăzi, a livrărilor de petrol şi gaz din Rusia”, a spus miercuri Rutte într-o conferință de presă comună cu omologul său francez la Paris, conform ziarului Libertatea.

Declarația s-a a venit in urma deciziei Europene de a reduce importurile de gaze provenite din Rusia. Discuțiile pe acest subiect s-au țint marți cu ocazia publicării de către Comisia Europeană a planului intitulat REPowerEU care are ca scop reducerea importurilor de gaz rusesc cu două treimi în acest an și de a pune capăt dependenței sale de aprovizionarea cu combustibil din Rusia „cu mult înainte de 2030” (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel