Data publicării:

Viktor Orbán, mesaj ÎNCURAJATOR pentru Trump

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Viktor Orban
Viktor Orban

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a transmis un mesaj important liderului de la Casa Albă, Donald Trump. iată ce a declarat.

„Îi ţinem pumnii preşedintelui american Donald Trump pentru o nouă victorie şi transmitem felicitări pentru alegerea noului judecător al Curţii Constituţionale SUA“, a declarat, marţi, la Budapesta, prim-ministrul Viktor Orbán, la decorarea lui David B. Cornstein, ambasadorul SUA la Budapesta, aflat la finalul mandatului. Premierul a acordat Marea Cruce a Ordinului de Merit civil al Republicii Ungare diplomatului american, în clădirea Mănăstirii Carmelitane.

Viktor Orbán a subliniat că prin alegerea lui Donald Trump şi, simultan cu aceasta, sosirea la Budapesta a lui David B. Cornstein, totul s-a schimbat, Ungaria a simţit deschidere, sinceritate şi apropiere prietenoasă din partea Statelor Unite. Datorită eforturilor ambasadorului, relaţiile ungaro-americane sunt din nou îmbucurătoare, ca pe vremuri, a explicat premierul.

Acesta a explicat că este rar ca o ţară să găsească într-o persoană un prieten, iar noi “am primit acest cadou rar de la soartă şi de la preşedintele Donald Trump”. Ambasadorul a reuşit să reseteze din nou, din cap până în picioare, relaţiile bilaterale, a afirmat Viktor Orbán. Totodată, a declarat că nimeni nu ar fi crezut anterior că între cele două ţări va exista o cooperare atât de extinsă în plan diplomatic şi de politică externă. Statele Unite ajută Ungaria ca un prieten, iar Ungaria acţionează ca prieten al Statelor Unite în politica internaţională.

Premierul a felicitat-o şi pe Amy Coney Barrett pentru alegerea sa ca judecător al Curţii Constituţionale. Orbán a declarat că demult nu s-a întâmplat ca valorile tradiţionale americane să aibă o majoritate atât de puternică în acest for, astfel Trump “a salvat America conservatoare şi a devenit unul dintre cei mai mari preşedinţi americani”.

Prim-ministrul i-a mulţumit lui David B. Cornstein pentru că îi îndepărtează curajos pe cei care sunt interesaţi să creeze tensiuni între Statele Unite şi Ungaria. Ambasadorul îi cunoaşte bine pe unguri şi înţelege de ce şi ce gândim despre Europa Centrală, Uniunea Europeană şi Statele Unite, el înţelege modul de gândire al maghiarilor şi cu “ce cheie se deschid inimile lor”. Diplomatul i-a tratat pe unguri în mod cinstit, s-a ataşat de ţară, iar ţara, la rândul ei, l-a primit în inima sa, a explicat Viktor Orbán.

În discursul său, David B. Cornstein a subliniat că şi-a găsit un prieten şi un partener în persoana prim-ministrului. Relaţia dintre Viktor Orbán şi Donald Trump este grozavă, se plac foarte mult, a explicat acesta. Ambasadorul l-a felicitat pe premierul ungar pentru echipa sa şi a afirmat că guvernul ungar are miniştri foarte buni. O echipă bună lucrează şi la Ambasada SUA, aşa că, lucrând împreună au realizat multe, a explicat diplomatul american. David B. Cornstein a declarat că relaţiile bilaterale nici nu ar putea fi mai bune, iar de aici drumul va duce doar înainte pentru ambele ţări, potrivit Hirado.hu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel