Data actualizării:
Data publicării:

Viitorul politic al Gabrielei Firea: Cătălin Cârstoiu

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Firea va candida independent la București. Va demisiona din PSD și își va face/va intra în alt partid. O să plece la Parlamentul European. 

Au circulat multe scenarii, jurnaliștii au încercat să-I smulgă vicepreședintei PSD o declarație la cald, după lansarea candidaturii lui Cătălin Cârstoiu la Primăria Generală. Fostul primar a răspuns diplomatic, presa a trecut peste, dezamăgită că nu a curs sânge în partid și nu a scuipat foc ”candidatul deocamdată”.

Planurile de viitor ale Gabrielei Firea se văd însă limpede, ca pe o foaie de parcurs. De altfel, sunt desenate de logica politică, iar Firea nu-i un politician care să se lase pradă impulsului, să lase emoția să  învingă rațiunea.

O plecare din PSD, fie pentru o candidatură independentă, fie pentru un nou proiect politic, ar duce-o pe Firea înapoi în televiziune, dar nu ca vedetă de prime-time, ci ca un comentator-analist, invitat când și când în studiou. Alături de Victor Ponta, fără umorul și verva acestuia.

O plecare la Parlamentul European ar însemna o pensionare anticipată pentru politicianul  care se vrea a fi Firea. O pensie de aur, e drept, dar tot pensie se cheamă că e. Nu doar că vicele PSD s-ar pierde între cei 33 de europarlamentari, dar își va pierde contactul cu votanții din structurile de partid, își va dilua influența în interiorul acestuia: noi ”mâncăm salam cu soia” în circumscripție, tu  Croquettes aux Crevettes Grises, în Piața Mare...

Teoretic și practic, dacă mai vrea să urce în ierarhia politică, Firea trebuie să aștepte în pole position eliberarea locului de către Ciolacu. Liderul PSD fie pleacă la Cotroceni, câștigând prezidențialele, fie este debarcat după un rezultat slab în anul superelectoral care se încheie  în decembrie. Iar poziția din care Firea ar avea oarece șanse să preia partidul, într-o ipotetică  epocă post-Ciolacu, este cea de președinte al PSD București, cea mai puternică organizație din țară.

Miza Gabrielei Firea este, deci, un rezultat bun la Capitală, cu un scor care să aducă mulți pesediști în Consiliul General și în consiliile de la sectoare. ”Sunt un om de echipă”, spunea Firea, întrebată dacă acceptă decizia Alianței. Echipa Gabrielei Firea-consilieri, activiști, suporteri- trebuie propulsată în structurile administrației locale, iar asta nu se poate fără să tragă tare pentru primarul general, deci pentru Cătălin Cârstoiu. E fals scenariul vehiculat de unii analiști, că Firea și Burduja vor pune piciorul pe frână, supărați că doctorul a fost ales în locul lor. Sunt toți în același autobuz, nu poți apăsa simultan cu un picior pe accelerație, pentru oamenii tăi din structuri, și cu celălalt pe frână, pentru Cârstoiu. Din această perspectivă, fraza ”voi munci (pentru candidatura lui Cârstoiu-n.red.) mai mult decât pentru mine” nu mai pare o simplă formula de politețe, ci un angajament în fața trupelor de care, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, va avea nevoie în luptă.

”Socotelile nu le pot încheia cu Bucureștiul, de mulți ani lupt pentru București, a spus Firea după anunțul candidaturii lui Cârstoiu. Pot să lupt și în alte forme, am făcut-o și ca ministru, și în Parlament, e prea devreme să spun ce voi face peste patru ani”, a respins Firea speculațiile. Corect doar pe jumătate: socotelile nu sunt încheiate, asta e drept, dar prima luptă pe care o va da Firea nu va fi pentru București, ci pentru șefia PSD.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel