Data publicării:
Viitorul-Dinamo, rezultat final. Dezastru pentru dinamoviști
FC Viitorul Constanţa a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1 (0-0), duminică seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 10-a a Ligii I de fotbal.
Dinamo a suferit a cincea înfrângere consecutivă.
FC Viitorul a deschis scorul prin fundaşul Alin Dobrosavlevici (53), fost jucător al lui Dinamo, după care olandezul Kevin Luckassen a majorat diferenţa, cu un şut la colţul lung (56). Golul de onoare al dinamoviştilor a fost reuşit de spaniolul Borja Valle (64).
FC Viitorul a avut o ocazie mare în prima repriză, prin Ely Fernandes (27), iar Dinamo a ratat egalarea în min. 71, când spaniolul Juan Camara a şutat în bară.
FC Viitorul e neînvinsă de şapte etape, în care are patru victorii şi trei egaluri.
FC Viitorul Constanţa - FC Dinamo Bucureşti 2-1 (0-0), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu
Au marcat: Alin Dobrosavlevici (53), Kevin Luckassen (56), respectiv Borja Valle (64).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea)
Observator CCA: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News