VIDEO - Momentul în care un urs intră nestingherit într-o casă din California, abandonată din cauza incendiilor
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
 Momentul în care un urs intră nestingherit într-o casă din California, abandonată din cauza incendiilor / Foto: Pixabay
Momentul în care un urs intră nestingherit într-o casă din California, abandonată din cauza incendiilor / Foto: Pixabay
Un urs a fost filmat atunci când a intrat în casa unei familii din California, care părăsise locuința din cauza incendiilor de vegetație.

Un urs a intrat nestingherit în casa unei familii din South Lake Tahoe, California, care își părăsise locuința din cauza incendiilor de vegetație. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar proprietarul a fost alertat pe telefonul mobil care este conectat la acestea, de vizita musafirului nepoftit, scrie Realitatea.net.

Bărbatul a declarat că în timp ce plecase de acasă cu soția sa, din cauza focului din zonă, care se apropiase de locuința sa din South Lake Tahoe, a primit o alertă pe o aplicație din smartphone de la camerele video. După ce a verificat filmările, acesta a fost surprins să vadă un urs rătăcit în curtea sa. Animalul a intrat în locuință și a urcat cu ușurință scările, la etaj. Ursul s-a jucat cu ghivecele de flori, iar apoi a început să cotrobăie prin casă.

Între timp,  familia s-a întors acasă, asta pentru că ordinele de evacuare a locuințelor din zona South lake Tahoe au fost anulate, pe măsură ce pompierii au reușit să facă progrese în lupta cu incendiile.

Senatul României a aprobat legea pentru intervenția în cazul urșilor periculoși

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care este aprobată ordonanţa ce stabileşte sistemul de monitorizare a intervenţiilor asupra urşilor, realizate gradual, prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare, scrie Alba24

Este vorba de OUG 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora în intravilanul localităţilor.

Senatorii s-au exprimat, în plen, în favoarea ordonanţei şi a raportului comun de admitere întocmit de Comisiile reunite de apărare, administraţie, ape şi păduri, agricultură şi pentru mediu ale Senatului cu 107 voturi „pentru”, unul împotrivă şi 12 abţineri.

Potrivit expunerii de motive, scopul principal al ordonanţei este ocrotirea unor valori esenţiale: viaţa şi integritatea corporală ale persoanei, sănătatea şi securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică şi privată a persoanelor juridice şi fizice, fără a afecta starea de conservare favorabilă a ursului brun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel