Data publicării:
VIDEO Momentul în care trofeul Euro 2020 se prăbușește lângă reporter, pe Arena Națională. Huc: GAFĂ! Cupa a fost șifonată
Momentul în care trofeul Euro 2020 se prabușește lânga un reporter aflat în probele pentru live, pe Național Arena.
Jurnalistul Realitatea PLUS, Marius Huc, a postat un mesaj alături de videoul în care trofeul Euro 2020 se prăbușește lângă jurnalista aflată în probe, pentru a intra în direct.
"Niște panouri de 5 lei, făcute de niște băieti într-un garaj din Popești, au căzut peste Cupa Europei, la prima pala de vânt. Cupa a fost șifonată, așa că intrăm în clubul restrâns al dobitocilor care pot să facă o asemenea gafă. Ăștia nu sunt în stare să pună niște greutăți la panouri și vor să organizeze și meciuri? Cu public, în pandemie?", a scris Marius Huc, pe Facebook.
Trofeul Henri Delaunay Cup, cum se mai numește trofeul Euro 2020, a ajuns chiar astăzi la București, în cadrul Trophy Tour, organizat de Primăria Capitalei. Cupa și-a început traseul la Primăria Bucureștiului și a încheiat cu fast la Arena Națională, acolo unde a avut loc o conferință de presă și evenimentul incredibil.
Trofeul cântărește 8 kg.
Gică Popescu, mesaj despre turneul final
Este pentru noi o mare onoare să primim azi la Bucureşti acest trofeu care în istoria sa a fost îmbrăţişat de legende ale fotbalului mondial precum Van Basten, Gullit, Xavi, Platini sau Zidane.
Iar dacă nu am avut ocazia de-a lungul celor două turnee finale să ridicăm acest trofeu, Dorinel (n.r Dorinel Munteanu), Belo (n.r Miodrag Belodedici), măcar azi să facem o poză să ne mândrim cu ea, a spus Gică Popescu, citează digisport.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News