VIDEO. JAF ca în filme în Brazilia. 30 de hoți echipați cu ARME și explozibil au prădat o BANCĂ
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Aproximativ 30 de hoți echipați cu armament greu și explozibil au spart o bancă dintr-un oraș din Brazilia.

Jaf ca în filme în Brazilia. Aproximativ 30 de spărgători echipați cu armament greu și explozibil au spart o bancă din Criciúma, oraș situat în sudul Braziliei, scrie The Guardian. Hoții au făcut totul pentru a putea fugi cu prada: au incendiat un camion, au luat ostatici mai mulți lucrători guvernamentali, au tras focuri de armă către forțele de ordine și au blocat mai multe străzi din centrul orașului cât timp au încărcat banii furați în mașini. Mai mult, aceștia au folosit și explozibil.

"Orașul este asediat"

Autoritățile i-au avertizat pe locuitorii orașului să rămână în case pentru a nu exista și alți răniți. Clésio Salvaro, primarul orașului Criciuma, a declarat presei locale că a aflat pentru prima dată despre ofensiva „suprarealistă” pe rețelele de socializare, chiar după miezul nopții, marți.

„În acest moment, orașul este asediat. Acesta este un atac de proporții mari, implicând criminali foarte bine pregătiți. Așadar, chiar acum, primarul din Criciuma vă cere să rămâneți în casele voastre - nu ieșiți. Fii atent și adăpostește-te în casa ta ... Spune-le rudelor și prietenilor tăi că nimeni nu trebuie să părăsească casele lor. Să lăsăm poliția să-și facă treaba.” le-a transmis Salvaro locuitorilor orașului.

Hoții au reușit să fugă. Pentru jaf ei au folosit mai multe autoturisme de lux pe care le-au abandonat la aproximativ 20 de kilometri de locul spargerii. În urma lor au rămas aproximativ 130 de mii de euro împrăștiați pe străzi. Din fericire nimeni nu a murit, însă un paznic și un agent de poliție au fost răniți. Acum oamenii legii îi caută pe infractori. Deocamdată nu se știe suma exactă cu care au plecat hoții.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel