Data publicării:

(Video) Donald Trump a mers împreună cu familia la înmormântarea fostei soții, Ivanka Trump

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto YouTube: Extratv
Sursa Foto YouTube: Extratv

Fostul președinte a asistat la ceremonie împreună cu actuala sa soție Melania și cu cei trei copii în fața sicriului care a adăpostit rămășițele fostei soții, decedată săptămâna trecută la vârsta de 73 de ani.

Donald Trump i-a adus un omagiu fostei sale soții, Ivanka, în cadrul ceremoniei funerare care a avut loc la Biserica Catolică Sf. Vincent Ferrer din Manhattan, în Upper East Side din New York. 

Fostul președinte a asistat la înmormântare împreună cu actuala sa soție Melania și cu cei trei copii ai săi.

”O zi foarte tristă, dar în același timp o sărbătoare a unei vieți minunate, minunate”, a scris Donald Trump pe platforma sa de socializare, Truth, înainte ca el, fosta primă doamnă Melania Trump și fiul lor, Barron, să se îndrepte spre St. Vincent Ferrer, o biserică romano-catolică.

Potrivit autorităților, femeia a murit în urma unei căderi. La ceremonia de înmormântare a fost prezentă și Tiffany Trump, fiica fostului președinte și a celei de-a doua soții a acestuia, Marla Maples.

Ivana și Donald Trump s-au cunoscut în anii 1970 și au rămas căsătoriți între 1977 și 1992. Ivana, o icoană de stil plină de farmec în New York-ul anilor 1980, a luat parte și la activitățile de afaceri ale soțului ei, administrând unul dintre cazinourile imperiului, Trump din Atlantic City.

În ciuda bătăliei juridice acerbe care a constituit fundalul divorțului lor, Donald și Ivana Trump se apropiaseră în ultimii ani, până la punctul în care femeia devenise unul dintre principalii săi susținători în campania prezidențială din 2016, potrivit Rai News.

Youtube video image

Citește și:

Ivanka Trump. Moartea ei ar fi fost accidentală, spun legiștii

Ivana Trump, fosta soție a fostului președinte Donald Trump, a murit din cauza ”rănilor de impact” suferite la nivelul trunchiului, a declarat vineri medicul legist din New York care i-a examinat trupul. Trump, o personalitate pe Upper East Side și o femeie de afaceri, a murit în casa ei din New York, joi, la vârsta de 73 de ani. Ea a fost mama lui Donald Jr., Ivanka și Eric Trump, trei dintre urmașii fostului președinte, scrie CNN. 

Departamentul de poliție din New York a declarat joi că ”nu pare să existe nicio infracțiune” legată de moartea ei. Potrivit unei declarații, poliția a primit un apel la 911 despre un ”individ asistat” în jurul orei 12:40. Serviciile de urgență au găsit o ”femeie în vârstă de 73 de ani inconștientă și care nu răspunde”.

Departamentul de Pompieri din New York a spus că a răspuns la un raport privind un individ care suferă de stop cardiac la reședința personală, cu ora și locul la care s-a deplasat inițial poliția. Pompierii au declarat că victima era moartă la sosire. Paramedicii Serviciului de Urgență, a transmis poliția, a declarat decesul lui Trump la fața locului.

"Ivana Trump a fost o supravieţuitoare. A fugit din comunism şi a iubit această ţară. Şi-a învăţat copiii să fie duri, compasionali şi determinaţi. I se va duce dorul de către mama sa, de cei trei copii şi de cei 10 nepoţi", a transmis familia Trump, conform Huffpost. 

Donald Trump a anunţat moartea fostei sale soţii pe reţeaua sa socială. 

"Mă întristează că trebuie să îi informez pe toţi cei care au iubit-o, şi ştiu că au fost mulţi, că Ivana Trump a decedat în casa sa din New York. A fost o femeie minunată, frumoasă, care a dus o viaţă superbă şi inspiraţională. Mândria şi bucuria ei erau cei trei copii, Donald jr, Ivanka şi Eric. Era atât de mândră de ei, aşa cum noi toţi eram mândri de ea. Odihneşte-te în pace, Ivana", a scris Donald Trump. 

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel