(Video) Cum s-a văzut din spațiu erupția vulcanului din Tonga. Cea mai puternică explozie înregistrată vreodată
Una dintre cele mai puternice erupții vulcanice de pe planetă a aruncat o cantitate atât de masivă de vapori de apă în atmosferă încât este probabil să încălzească temporar suprafața Pământului, conform detectărilor de la un satelit NASA.
Vulcanul subacvatic Hunga-Tonga-Hunga-Ha'apai a erupt la jumătatea lunii ianuarie cu o putere echivalentă cu cea a câteva sute de bombe atomice, provocând un tsunami cu înălţimea de 15 metri, potrivit Agerpres.
Trei persoane şi-au pierdut viaţa în timpul acestei catastrofe care a distrus locuinţe şi a provocat ruperea cablului de comunicaţii ce conectează arhipelagul la reţeaua de internet. Mica naţiune din Oceanul Pacific a fost astfel izolată de restul lumii timp de mai multe săptămâni, ceea ce a complicat operaţiunile de intervenţie.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul naţional de cercetare a apei şi atmosferei din Noua Zeelandă, o cantitate de materie de aproape 10 km3 a fost expulzată în timpul erupţiei, reprezentând echivalentul a 2,6 milioane de piscine olimpice. Resturile au fost proiectate în atmosferă la o altitudine de peste 40 de kilometri, ajungând în mezosferă, strat aflat dincolo de stratosferă. "Erupţia a atins o înălţime record; este prima pe care am văzut-o să traverseze mezosfera", a declarat geologul marin Kevin Mackay.
Erupţia vulcanului Hunga Tonga-Hunga Ha'apai rivalizează cu catastrofa din 1883 provocată de erupţia vulcanului Krakatoa, care a făcut zeci de mii de victime în Indonezia într-o perioadă în care dispozitivele moderne de măsurare nu existau.
"Deşi această erupţie a fost semnificativă - una dintre cele mai mari după Krakatoa - diferenţa este că este vorba despre un vulcan subacvatic şi asta explică parţial de ce au fost valuri tsunami atât de mari", a adăugat Mackay.
Echipa de cercetători a identificat trei sferturi din materia expulzată în timpul erupţiei, restul fiind alcătuite din particule care s-au dispersat în atmosferă.
Potrivit geologului, norul care s-a ridicat deasupra vulcanului conţinea aproape 2 km3 de particule care au rămas în atmosferă timp de câteva "luni, antrenând apusuri magnifice", care au fost vizibile chiar şi din Noua Zeelandă, la o distanţă de peste 2.000 de kilometri de Tonga.
Craterul vulcanului este în prezent cu 700 de metri mai adânc, a descoperit totodată echipa de cercetători.
Fluxurile piroclastice rezultate în urma erupţiei, atingând 1.000 de grade Celsius şi o viteză de 700 km/h, au transportat materii vulcanice pe solul marin până la o distanţă de cel puţin 80 de kilometri. "Însă fluxurile piroclastice par să se extindă dincolo de aceasta, poate până la 100 de kilometri", a precizat Emily Lane, care ocupă funcţia de director de cercetare în cadrul echipei ştiinţifice.
NASA: Erupția Tonga a aruncat în atmosfera Pământului o cantitate de apă suficientă pentru a umple 58.000 de bazine olimpice
Când vulcanul subacvatic Tonga-Hunga Ha'apai a erupt pe 15 ianuarie, la 65 de kilometri nord de capitala Tonga, a creat un tsunami, precum și un boom sonic care a încojurat Pământul de două ori.
Erupția a trimis un val înalt de vapori de apă în stratosferă, care este situată între 12 și 53 de kilometri deasupra suprafeței Pământului. A fost suficientă apă pentru a umple 58.000 de piscine de dimensiuni olimpice, conform detectărilor de la un satelit NASA, potrivit CNN.
Detectarea a fost făcută de instrumentul Microwave Limb Sounder de pe satelitul Aura al NASA. Satelitul măsoară vaporii de apă, ozonul și alte gaze atmosferice. După ce a avut loc erupția, oamenii de știință au fost surprinși de datele care au rezultat în urma monitorizării vaporilor de apă din stratosferă.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News