VIDEO. Bătaie în trafic. Mai mulți romi s-au bătut cu bâtele
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
O nouă răfuială în stradă a avut loc în Timișoara. Mai mulți romi s-au luat la bătaie cu bâtele.

Scandal în plină stradă în Timișoara. Mai mulți romi s-au luat la bătaie cu bâtele chiar în trafic, scrie Tion.ro.  Incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23, la intersecția străzii Amurgului cu Calea Aradului.

Mai mulți romi au blocat o mașină în trafic și l-au lovit pe șofer cu bâtele. Presa locală spune că ar fi vorba despre un conflict mai vechi între mai mulți romi din oraș. În mașina atacată se afla un tânăr de 29 de ani împreună cu o fată de 23 de ani. Agresorii au lovit întâi mașina tânărului, iar apoi l-au luat la bătaie pe acesta. Au fugit de la fața locului înainte de sosirea forțelor de ordine. Tânărul de 29 de ani a fost transportat la spital în urma conflictului.

Polițiștii i-ar fi identificat pe agresori, iar acum încearcă să îi găsească. A fost deschis și un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel