Data publicării:
Victoria Răileanu (Micky din serialul Vlad), la psiholog după divorț: M-a ajutat să îmi dau voie să simt tot. Am plâns...
Actrița Victoria Răileanu (Micky din serialul Vlad) a recunoscut că a avut nevoie de ajutorul psihologului pentru a trece peste divorțul de actorul Conrad Mericoffer.
"Am muncit foarte mult cu mine. Mi-am pus întrebări la care am găsit răspunsuri destul de incomode, dar a trebuit să mi le accept, pentru că doar în felul ăsta am putut să evoluez și să îmi dau seama cu ce am greșit. A fost greu, dar orice divorț este greu. E ceva normal să fie asa. Mi se pare că oamenii se așteaptă să treci ușor peste dacă tu ești cel care ia decizia. Dar nu e deloc așa. Asta nu înseamnă că nu am iubit, că am luat decizia ușor. Nu! O despărțire e grea pentru oricine. Așa cum am spus, nu e ceva ușor de acceptat și nu înțeleg de ce oamenii au această așteptare. Dar nu e deloc ceva imposibil. Lucrurile astea se întâmplă. Oamenii nu se mai înțeleg și atunci e cel mai bine să își separe drumurile. O accept ca să pot să merg mai departe. Asta e realitatea mea acum și sunt OK cu asta.", a spus Victoria Răileanu pentru viva.ro.
"Fără ajutorul psihologului meu, mi-ar fi fost mult mai greu. Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi, pentru că eu am făcut ce a fost bine pentru mine. Singurul lucru pe care pot să îl spun este să nu rămână prea mult în suferință, să nu se agațe de evenimentul despărțirii. Greul are timpul lui. Dar apoi trece. Ăsta e mersul natural al lucrurilor. Pe mine m-a ajutat să îmi dau voie să simt tot. Am plâns când mi-a venit să plâng, am râs chiar dacă a fost greu. Și, încet, încet, lucrurile au revenit la normal. La un alt normal. Dar e un normal bun", a spus actrița.
"Da, este oficial deja. Dar asta cu pozele a fost după ce ne-am despărțit noi. Anul trecut. Dar am fost foarte discreți. Am ieșit cu copilul împreună la câteva evenimente. Nu ne place să ieșim în evidență. Ce era să facem? Să ieșim să punem poze cu noi singuri pe canapea? Și să scriem că ne-am despărțit?", spunea Conrad Mericoffer, fostul soț al Victoriei Răileanu, în iulie 2020, pentru click.ro.
"Suntem prieteni. În continuare avem o relație frumoasă de prietenie și ne înțelegem la fel de bine, nu există râcă între noi", a mai spus, atunci, actorul.
Cele mai recente lecții învățate
"Am învățat că sinceritatea față de tine, onestitatea… e o chestie care ține de practică. Nu merge pur și simplu să îți spui “de azi o să fiu sincer față de mine” și gata. Nu cred că e atât de ușor. Nu în contextul unei societăți care se bazează atât de mult pe a fi pe plac sau a intra în tipare. În condițiile astea îți e foarte ușor să aluneci înapoi în zona aia în care faci lucrurile din inerție pentru că așa se cere și așa trebuie.
Mi-am dat seama de asta nu într-un context anume, ci în mai multe. Pur și simplu m-am gândit la lucrul asta într-o zi și am vrut să fiu atentă dacă lucrurile pe care le fac și pe care le spun sunt în acord cu mine. Dacă mă reprezint eu prin acțiunile mele. Și de câteva ori mi-am dat seama că nu am fost. De asta spun că e o chestie de practică. E foarte plăcut să fii autentic cu tine și să fii cu totul împlinit din punctul ăsta de vedere. Râd de mine de multe ori și mă surprind singură. E mai distractiv și de partea mea și de partea oamenilor din jurul meu. Sunt fana numărul 1 a autenticității", a spus Victoria Răileanu pentru alistmagazine.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News