Data actualizării: 12.11.2016 10:46
Data publicării: 12.11.2016 10:01

Victoria lui Trump, explicată de un istoric: nu e sfârșitul istoriei, ci al neoliberalismului

Autor: Andrei Marga | Categorie: Politica

După căderea Zidului Berlinului, neo-liberalii din Occident au proclamat ”sfârșitul istoriei” în dreptul a ceea ce este acum lumea. Victoria lui Donald Trump, în alegerile prezidențiale din SUA este un duș rece pentru estabilishmentul politic, cultural și universitar, care trebuie să regândească această ecuație egoistă și arogantă.

Istoricul Andrei Marga analizează alegerile din 8 noiembrie, într-un editorial scris pentru DCNews:

Temele lui Donald Trump

Alegerile americane pentru Casa Albă, din 2016, au adus în finală un candidat familiarizat cu tehnologia puterii din capitala Statelor Unite, Hillary Clinton, care s-a pregătit de un deceniu și jumătate și care voia schimbări înăuntrul politicii existente. Alegerile au adus în prim plan alți doi candidați. Mai întâi pe Bernie Sanders, în partidul democrat, care a vrut să dea satisfacție grupurilor compuse din studenți, muncitori, intelectuali nemulțumiți de conformismul administrației. Apoi, în marea finală, pe reprezentantul partidului republican, Donald Trump, întreprinzător de succes, miliardar, care a contestat esthablishment-ul și a propus o cotitură în politica Washington-ului.

Istoria campaniei din interiorul celor două partide americane și a confruntării finaliștilor sunt cunoscute la această oră, încât nu mai stăruim asupra ei. Rezultatul este cunoscut, de asemenea. Ceea ce ar trebui să suscite atenție majoră, la puțin timp după victoria lui Donald Trump, sunt temele aduse pe scenă de noul președinte al Statelor Unite ale Americii în competițile în urma cărora preia Casa Albă.

Mulți jurnaliști și observatori americani au acuzat fapte ce nu au fost vreodată obișnuite într-o competiție electorală de peste ocean. Unii au spus că în finală au ajuns doi candidați insuficient agreați de populație, primul datorită faptului că a mai fost la Casa Albă, al doilea pentru declarații riscante. Alții au adăugat că în confruntarea finală nu s-au discutat serios chestiuni de viață pentru americani, ci mai mult trăsături de personalitate și biografiile celor doi competitori. Unii au mers chiar mai departe și au remarcat faptul că a fost cea mai puțin elegantă campanie prezidențială din cele cunoscute de actualele generații. Toate acestea au intrat deja în analiza istoricilor și nu mai spun mare lucru pentru oamenii care așteaptă rezultate din deznodământul alegerilor.

Dacă este să captăm aspecte semnificative pentru viitor, cu totul altceva merită să fie reținut. Bunăoară, faptul că un candidat, Donald Trump, a intrat în cursa nominalizării din partea partidului său, fără să fi deținut vreodată o funcție publică. Partidul republican a rămas mai curând neîncrezător și s-a ferit să se pună în mișcare cu tot angrenajul, iar candidatul a stârnit o veritabilă mișcare politică în societate și a câștigat. Ba chiar a făcut ca partidul său să câștige, în același timp, atât Senatul cât și Camera Reprezentanților! S-a putut constata din nou că idei clare, izvorâte din frământările cetățenilor, pot depăși obstacolele puse de orice birocrație și, fiind sprijinite de cetățeni maturi, pot învinge. Astăzi, partidul nu mai este cadrul singular de aducere la realizare a unui proiect în stat.

Mai este încă un aspect important. Hillary Clinton a creat o coaliție politică, în care a căutat să valorifice sensibilitățile populației de provenință latină (latinos), alături de afro-americani, muslimi și asiatici. Ponderea acestora în populația Americii – 14% latinos, 12% afro-americani, 7% ceilalți, alături de 70% albi – părea să o favorizeze din capul locului, mai ales că a făcut toate eforturile să etaleze o voință integrativă. În pofida unei propagande intense pe acest teren, s-a dovedit că, fără deschiderea spre discuție a problemelor de viață, efortul nu dă rezultate. În mod interesant, tocmai o personalitate cu afinități conservatoare, Donald Trump, a lărgit evantaiul sprijinului din societate deschizând discuția privind condiția muncitorilor industriali (“working class”, cum a formulat el). Acest fapt l-a dus la victorie în Ohio, Pennsylvania și în alte state și la desprinderea decisivă în câștigător. Nu este de mirare, căci, oricum, chiar înaintea marii finale, votanții se arătau interesați, potrivit sondajelor americane, mai curând de economie (29%), corupția guvernamentală (17%), pericolul terorismului (15%), sistemul de sănătate (13%), imigrația necontrolată (5%). Iar votanții, cum arată aceleași sondaje, și-au decis votul în mare majoritate (cel puțin 65%) deja înainte de septembrie 2016, oricum înainte de intervenția FBI în mult discutata chestiune a email-urilor.

În cursul campaniei pentru nominalizare, Donald Trump a făcut afirmații riscante (privind oprirea în forță a imigrației din Mexic, blocarea imigrației muslime până la lămurirea surselor terorismului, etc.) pe care rivalii, dar și o parte a mass media, le-au speculat, îngroșându-le adesea. Uneori, deformându-le tocmai înăuntrul viziunii care a dat noua “corectitudine politică (political corectness)”, în baza căreia unii nu vor să ia în seamă problemele reale, căci sunt străine concepției pe care o împărtășesc doar pentru că este a celor care dețin puterea, iar conformismul îi împiedică să gândească realitatea. Deși era normal ca în disputa finală să modifice registrul, Donald Trump a perseverat pe aceeași linie. Eu cred că este vorba de afirmații ce trebuie contextualizate, fiind mai curând parte a campaniei electorale, decât parte a concepției cu care se va guverna. Mult mai importante sunt, cum spuneam, temele pe care Donald Trump le-a adus în discuție și care rămân, cum este de așteptat, pe agenda președinției sale.

Se poate spune, de altfel, că Donald Trump a câștigat finala alegerilor prezidențiale căci s-a profilat nu ca apărător al sistemului, ci ca un critic al acestuia, pentru că a promis schimbarea și pentru că a captat teme de viață cruciale ale timpului actual, pe care le-a abordat fără ezitare. Unii comentatori neutri au spus că Donald Trump a sesizat cât de acute sunt unele probleme în societate, dincolo de ceea ce partidul său, oponenții săi și chiar media recunoșteau. Acești comentatori aveau dreptate. Mă refer aici la câteva dintre temele, deloc oarecari, aduse de el în discuție.

În anii nouăzeci, globalizarea, înțeleasă ca înlăturare a barierelor vamale între țări, a intrat pe scenă, cu toate implicațiile (mobilitatea capitalurilor, dislocarea forței de muncă, intensificarea competiției etc.). Cu Donald Trump, Statele Unite constată că delocalizarea și liberalizarea comercială, antrenate de globalizare, au redus multe locuri de muncă și caută o soluție. Nemulțumirile față de globalizare, care avantajează, neîndoielnic, mari competitori, se extinseseră continuu în lume. Noul președinte american a semnalat politic, cel mai energic, nevoia unei corecturi a globalizării, pe care economiști de prim plan și oameni de cultură o reliefează de multă vreme. Este un accent protecționist în această semnalare, dar ar fi greșit să se vadă în abordarea economiei din partea lui Donald Trump revenirea la protecționismul consacrat.

În tradiția republicană, Donald Trump a reluat tema reducerii impozitelor, pe care a prelungit-o cu propunerea restructurării lor. Nu este ceva complet nou. Donald Trump i-a redat însă acuțime înăuntrul temei mai largi a competitivității economiei americane.

Donald Trump a observat că suntem în plină migrație a popoarelor, la dimensiuni fără precedent, și cere soluții noi. O nouă politică a imigrării a devenit necesară. SUA, ca cea mai atractivă țară, este vizată nemijlocit, dar problema o întâmpină practic multe țări.

Neobișnuit de polemic, Donald Trump a observat că degradarea politicii în “corectitudine politică (political correctness)” are urmări grave. Mulți ajung să se drapeze cu principii sub care comit malversațiuni respingătoare, iar fenomenul este departe de a rămâne doar american. Nimeni de pe scena politicii de anvergură nu a adresat atât de explicit o asemenea critică acestei maladii a neoliberalismului, care-și închipuie că “istoria s-a sfârșit” în dreptul a ceea ce este. În același timp, Donald Trump a sesizat foarte direct că, în societatea mediatică, faptele depind de mediatizare și a deschis critica exploatării mercantile a acestei situații.

Donald Trump și-a asumat că democrația liberală are nevoie de o energie nouă, prin încurajarea comportamentului de întreprinzător. El a dat seama de faptul că societățile democratice sunt scindate și a pus problema regăsirii unității comunităților de viață, dincolo de diferențierea din sânul lor. El a reluat cu accente noi tema avortului și a apărat, din considerente variate, atitudinea pozitivă, protectivă față de viață.

La fel de polemic, Donald Trump a propus reexminarea politicii externe americane pe două direcții conjugate: mai buna fundamentare a deciziilor, încât America să evite pierderi, și revenirea, de la climatul tensionat de azi, care irosește posibilități și energii, la cooperarea supraputerilor pentru a soluționa problemele de azi. Soluția Nixon-Kissinger pare să fie cea asumată din nou de către administrația republicană ce se instalează acum. O cooperare a supraputerilor ar contribui la oprirea terorismului, care ocupă scena de prea mulți ani.

Deja în alegerile preliminare, Donald Trump a repus frontal chestiunile de bază ale politicii de apărare adecvată pentru sfârșitul războiului rece. El reia reflecțiile republicanilor din Statele Unite pe direcția unei soluții durabile a problemelor existente și a scoaterii lumii din actualele tensiuni și conflicte.

Donald Trump își asumă explicit adevărul că democrația nu funcționeaza fără meritocrație și a adresat una dintre cele mai severe critici corupției din sferele guvernamentale. El a arătat că măreția Americii presupune valorificarea mai profundă a democrației, împotriva prescurtărilor ei proceduraliste.

Este perceptibil că aceste teme – ca și altele pe care Donald Trump le-a abordat în discursuri, în interviuri și în volumul său cel mai recent Crippled America – How to Make America Great Again (Threshold Editions, a Division of Simon and Schuster, Inc., New York, 2015) – nu sunt teme doar pentru America. Ele ating întreaga lume. Sunt, după opinia mea, teme izvorâte din declinul influenței neoliberalismului, într-o preocupare pe care curente din Statele Unite o au de ani buni de a elabora o alternativă viabilă. Poate că această elaborare va mai lua ceva timp, dar Donald Trump a semnalat în mod oportun că, așa cum s-a gândit și acționat în ultimii mai bine de cincisprezece ani, nu mai merge și că schimbarea cuprinzătoare este imperativă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News