Data publicării:
Victor Socaciu a murit. În 2019, Bertzi, Socaciu și Șeicaru au oferit, la DCNews, un moment care te lasă fără cuvinte / VIDEO
Victor Socaciu a murit la vârsta de 68 de ani.
Autorul de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune și fost parlamentar Victor Socaciu a murit luni, la vârsta de 68 de ani.
Anunțul a fost făcut de familia lui Victor socaciu.
„O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi!”, este mesajul postat de fiica artistului.
În 2019, Ducu Bertzi, Victor Socaciu și Vasile Șeicaru le-au oferit fanilor o surpriză, live, la Interviurile DCNews.
La propunerea jurnalistului Val Vâlcu, moderatorul interviului, Ducu Bertzi, Victor Socaciu și Vasile Șeicaru le-au făcut făcut o surpriză muzicală fanilor. Cei trei artiști s-au pus de acord și au cântat un fragment dintr-o melodie.
Întregul moment, în materialul de mai jos, de la min 49:
Născut pe 14 ianuarie 1953 la Brașov, Victor Socaciu a provenit dintr-o familie de oameni simpli, dar "foarte deschiși", după cum spunea chiar artistul în biografia sa, unde a mărturisit că era atât de impresionat de romanțele pe care i le cântau părinții săi, încât se ascundea sub masă și plângea – chiar dacă nu înțelegea ce însemna o iubire trecută.
Biografia lui Victor Socaciu
1969 – Urmeaza cursurile de ghitara clasica la Scoala Populara de Arta – Brasov, la clasa prof. Martinescu.
1978 – Absolvent al Facultatii de Electromecanica - inginer
1970 - debuteaza pe scena cu trupa rock Zodiac.
1973 – activeaza in cadrul Cenaclului `Dacia Felix` din Centrul Universitar Brasov iar primele sale cantece folk (`Trenul`, `Tinta intre bine si rau`, `Sub scutul amurgului`) se bucura de un real succes in mediul studentesc
1975 – debut radio cu piesa `Nalucile amintirilor`
1976 – debuteaza in Cenaclul `Flacara` la Teatrul National Bucuresti
1976 - debut TV cu piesa `Oltule`
Membru in Cenaclul `Flacara` in perioada 1976 – 1982, al Serbarilor Scanteii Tineretului in perioada 1983 – 1984
Semneaza muzica spectacolului `Tinerete fara batranete` de Eduard Covali – Teatrul Dramatic Brasov
Semneaza coloana sonora a spectacolului de muzica si poezie `Muntele dragostei` la Teatrul Ion Creanga – Bucuresti – 1987 - 1989
Producator al Festivalului National – Concurs de muzica folk `Om Bun` incepand din 1991
Turnee in: China – 1986, Coreea – 1986, URSS – 1984, Germania – 1985, 1999, 2002 si 2003, Republica Moldova – 1990, 1993, 1996 si 2001, Canada – 1999 si 2001, SUA – 1996, 1999 si 2002, Suedia – 1996, etc.
Realizator a emisiunii saptamanale la TVR – `Vanare de vant`, intre 1997-1999
Semneaza genericele mai multor emisiuni radio si TV printre care: `Omul chitara`, `Oameni de zapada` respectiv `Ceaiul de la ora 5`, `Insomniile Corinei` `Cazuri si necazuri in dragoste`, `Vanare de vant`, `Arca Marinei`, `Personalul de Costinesti`, `Bun de tipar`, `Tunelul timpului`, `Multumesc`, `Ora fara catalog`
Semneaza peste 450 de cantece declarate la UCMR – ADA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News