Victor Ponta: Traian Băsescu, premier? Îmi dau DEMISIA din funcția de PREȘEDINTE
Premierul Victor Ponta se află la începutul unei campanii electorale pentru funcția de președinte al României. Chiar dacă nu are confirmarea că va fi președintele țării, premierul Victor Ponta dezvăluie situația în care și-ar da demisia din funcția de președinte.
Victor Ponta a declarat că, în cazul în care în 2016 Traian Băsescu va câştiga alegerile parlamentare cu o majoritate absolută, iar el va fi preşedintele României, îşi va da demisia din funcţie pentru a nu fi nevoit să îl numească pe Băsescu premier.
"Fiecare dintre cei 23 de milioane de români care pot fi prim miniştri, dacă eu voi fi preşedinte, pe unul singur nu îl voi numi, acela este Traian Băsescu pe care nu l-aş numi niciodată. Dar nu îl pun pentru că nu vreau eu, cum spunea el în 2012 că nu mă pune pe mine, dacă domnul Băsescu va câştiga alegerile parlamentare în 2016 cu o majoritate absolută, ceea ce ar însemna că asta e dorinţa poporului, aş demisiona din funcţia de preşedinte şi preşedintele interimar îl va numi probabil pe domnul Băsescu. De asta spun că nu l-aş numi eu personal în niciun fel de variantă, dar nici nu aş spune că nu recunosc votul oamenilor. Domnul Băsescu avea şi el această variantă în 2012, să demisioneze şi să-l numească altcineva pe Ponta premier, nu a ales-o, eu aşa aş face", a spus Ponta, la Adevărul Live.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News