Data publicării:
Victor Ponta, scandal cu Cozmin Gușă și Traian Băsescu. ”A luat foc cuplul de șantajiști, spăgari, bișnițari”
Victor Ponta a reacționat dur pe Facebook la criticile din spațiul public cu privire la noua alianță ALDE - Pro România.
”Ne înjură Băsescu și Gușă - e semnul cel mai clar că facem bine ce facem și trebuie să continuăm
Băsescu + Gușă , clasicul cuplu de șantajiști, șpăgari și bișnițari, a luat foc! Tocmai își găsiseră în "neconflictuala Viorica" o nouă victima de unde să suga bani și avantaje - și eu le stric afacerile! Băse și Gușă vor în continuare Guvernul acesta rău pentru România și bun pentru ei - ați înțeles? Ăștia care se lăfăiau în bani și avantaje în timp ce tăiau pensiile, salariile și băgau firmele românești în faliment - nu le ajunge niciodată!
Viața ne-a învățat pe toți că atunci când te înjură și te atacă tâlhării de genul Băsescu sau Gușă înseamnă că faci ceva bun și le strici lor șpăgile și aranjamentele murdare - deci continuă! Iar viață o să o învețe rapid pe Doamna Dăncilă că laudele băloase ale acestora fac mult mai rău decât orice critică!
Ne înjură Băsescu și Gușă - e semnul cel mai clar că facem bine și trebuie să continuăm!” a scris Victor Ponta pe Facebook.
Scenariul lui Cozmin Gușă
Consultantul politic Cozmin Gușă consideră că ”planul cu Mircea Diaconu a fost pus la cale în Croația de George Maior, Florian Coldea și un fost lider PSD-ist".
În plus, el a precizat că „această șmecherie vine din disperare și disperarea cred că are la bază numirea Danei Gîrbovan la Ministerul Justiției, adversar declarat al cuplului Florian Coldea - Laura Codruța Kovesi, iar faptul că a fost nominalizată drept ministru al Justiției independent cu posibilitatea de a nominaliza șeful Parchetului General și al DNA, cred că i-a pus pe mulți pe jar".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News