Victor Ponta s-a lansat pentru Cotroceni pe datorie. Decizia lui Liviu Dragnea
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu a fost plătită lansarea candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, din septembrie 2014, și că a devenit o datorie financiară care trebuie achitată de social-democraţi.
"Nu, nu a fost plătit de PSD. Urmează să vorbim cu colegii să strângem fonduri ca să plătim o datorie de la lansarea candidatului la prezidenţiale", a spus Liviu Dragnea, întrebat despre datoriile PSD rezultate în urma organizării evenimentului de pe Arena Naţională.
El a susţinut că nu ştia că mitingul de lansare a candidatului PSD la prezidenţiale nu a fost plătit din fondurile partidului. Curtea de Conturi a menţionat, în raportul său, nereguli la cheltuielile Primăriei Municipiului Bucureşti legate de organizarea în septembrie 2014 pe Arena Naţională a lansării candidaturii lui Victor Ponta la Preşedinţie.
[citeste si]
Compania UTI a precizat are cu Primăria Capitalei un acord de operare şi mentenanţă preventivă a Arenei şi a prestat toate activităţile tehnice specifice solicitate de către PMB prin nota de comandă. UTI sublinia că a prestat servicii de mentenanţă curentă a Arenei Naţionale, precum şi servicii de operare a arenei şi de reparare a gazonului în vederea organizării evenimentului PSD, în perioada 19-20 septembrie 2014.
"Factura de stornare a sumei care reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de UTI conform comenzii primite de la PMB pentru organizarea evenimentului PSD a fost emisă ca urmare a unei decizii a Curţii de Conturi care, în urma unui audit financiar realizat la Primăria Municipiul Bucureşti, a stabilit ca fiind nejustificată achitarea de către PMB a serviciilor de operare a evenimentului PSD incluse în situaţia de lucrări pentru luna septembrie 2014 şi a decis returnarea sumei facturate pentru organizarea acestui eveniment, precum şi achitarea de către UTI Grup a unei facturi de penalităţi şi dobânzi pentru zilele dintre dată achitării facturii şi data stornării acesteia, conform codului fiscal în vigoare", mai preciza compania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News