Data publicării:

Victor Ponta, reacție vehementă la adresa conducerii PNL: Să vă fie rușine!

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Victor Ponta a transmis, vineri, un mesaj dur conducerii PNL, după ce i-a cerut să îl demită din funcția de ministru al Dezvoltării Regionale pe Victor Dragnea. 

Reamintindu-le liberalilor că au fost alături de social-democrați în întreaga acțiunea demarată pentru suspendarea lui Traian Băsescu din funcția de președinte al României din 2012, premierul Victor Ponta consideră că modul în care PNL a reacționat după decizia ÎCCJ în "Dosarul Referendumul" confirmă ce calități au cei care conduc în prezent partidul. 

Bogdan Chirieac, despre decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea

"Acum se confirmă că la conducerea PNL au rămas doar lași și impostori! Nu cumva în 2012 PNL (alături de Dragnea și tot ‪#‎USL‬) a inițiat, votat și promovat suspendarea lui Băsescu și Referendumul pentru demitere? Nu cumva liderii PNL au făcut campanie cot la cot cu noi îndemnând oamenii să vina la vot? Nu cumva ați ajuns toți în Parlament pe spinarea celor 7,4 milioane de români?

E clar că nu mai există liberali în conducerea PNL - doar pedeliști vopsiți! Să vă fie rușine!", a scris premierul Ponta pe contul său de Facebook. 

De ce s-a supărat Victor Ponta

PNL i-a solicitat vineri premierului, după decizia ÎCCJ în "dosarul Referendumul", demiterea lui Liviu Dragnea de la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale.  

"După decizia de azi a instanței, dacă PSD dorește să aibă un condamnat în conducerea partidului, ca președinte executiv, nu are decât să-l mențină. Ar fi o <> relevantă pentru modul în care PSD înțelege să se raporteze la Justiție și la opinia publică. Liviu Dragnea trebuie, însă, să demisioneze urgent din Guvern, întrucât afectează grav imaginea României. Deși a promis că renunță de bună voie la toate funcțiile dacă va fi condamnat, Dragnea întârzie inexplicabil să ia o decizie bărbătească. În situația în care Liviu Dragnea nu demisionează de bună voie, atunci premierul Victor Ponta trebuie să-l demită astăzi. Este suficient faptul că Victor Ponta l-a menținut în Executiv pe fostul ministru Darius Vâlcov până în momentul în care a fost arestat", preciza PNL în cadrul unui comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel