Data publicării:

VICTOR PONTA, prima reacție după atacul lui Traian Băsescu

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Victor Ponta
Victor Ponta

Victor Ponta a declarat, vineri că Traian Băsescu ar fi trebuit să îşi ceară scuze şi să anuleze întâlnirea cu Viktor Orban, în loc să ia cina cu acesta, după ce SUA au criticat Ungaria pentru modul în care respectă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

VEZI ȘI: BOMBĂ. Turcescu, DIN NOU în presă cu o condiție contractuală

"Cred că domnul preşedinte Băsescu are un moment nefericit, prin faptul că tocmai ia masa prieteneşte cu Victor Orban, cel criticat de Statele Unite şi de Europa, şi, în loc să îşi ceară scuze sau să contramandeze această cină nepotrivită, a încercat în stilul dânsului să mai spună câte ceva. Eu îi urez poftă bună la masă cu Victor Orban în ziua în care doamna Nuland şi preşedintele Obama critică Ungaria", a declarat premierul Victor Ponta.

VEZI ȘI: MOTIVUL întâlnirii Băsescu-Viktor Orban. Ce spune Chirieac

Ponta a spus că dacă el ar fi fost preşedinte nu ar fi făcut niciodată un astfel de gest şi că, de altfel, în calitate de premier nu l-a invitat pe Viktor Orban la o cină, aşa cum a procedat Traian Băsescu.

"Domnul Băsescu consideră că e un gest inteligent pentru România să faci o masă tovărăşească cu domnul Orban, dar eu nu aş fi făcut acest lucru ca preşedinte. Vedeţi că nu am făcut acest lucru ca prim-ministru. Până la urmă, domnul Orban e omologul meu", a afirmat premierul, scrie Mediafax.

Victor Ponta a precizat că declaraţiile de joi ale subsecretarului de stat american pentru afaceri euroasiatice Victoria Nuland au vizat Ungaria, nu şi România, aşa cum încearcă preşedintele Traian Băsescu să acrediteze ideea.

El a susţinut că inclusiv preşedintele Obama a făcut o referire la acest aspect încă de săptămâna trecută, România fiind o ţară care respectă drepturile fundamentale ale cetăţenilor, precum şi libertatea presei.

"Declaraţiile doamnei Nuland au fost foarte clare, şi nu doar ale doamnei Nuland, ci ale preşedintelui Barack Obama, care săptămâna trecută a făcut o observaţie cu privire la starea democraţiei şi presei în ţara vecină nouă. Nu pot decât să mă bucur să spun că în România respectăm drepturile fundamentale, respectăm libertatea presei şi nu vreau să mă uit peste graniţă la ceea ce fac alţii", a adăugat premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel