Victor Ponta, pe Twitter: Veste bună!, potrivit INS
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Premierul Victor Ponta semnalează românilor, în cadrul unui mesaj postat joi pe contul său de Twitter, că datele Institutului Național de Statistică confirmă trendul crescător al investițiilor în economia românească.

"Veste bună! Potrivit INS, în trimestrul IV 2014 au crescut investițiile nete cu 3%, mai ales datorită lucrărilor de construcții", a scris premierul Ponta în urmă cu puțin timp pe Twitter, semnalând datele provizorii publicate, joi, de Institutul Național de Statistică.

Mesajul premierului a fost publicat pe rețeaua de socializare la scurt timp după ce mama sa, Cornelia Naum, a părăsit sediul DNA Ploiești, alături de avocatul său. Potrivit acestuia, mama premierului Ponta a fost audiată în calitate de martor în dosarul ginerelui său, Iulian Herțanu.

Mama premierului Ponta a fost audiată la DNA: de ce au chemat-o procurorii

Potrivit Agerpres, în trimestrul IV 2014, comparativ cu trimestrul IV 2013, investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 3%, însumând 23,056 miliarde lei (prețuri curente), conform datelor INS.

Creșterea a fost susținută de lucrările de construcții noi și la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,6%, respectiv cu 0,3%. În schimb, la alte cheltuieli s-a înregistrat o scădere cu 1,4%.

Comparativ cu trimestrul IV 2013, în trimestrul IV 2014 se constată o creștere a ponderii investițiilor nete în lucrări de construcții noi cu 1,2 puncte procentuale. Ponderea investițiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) a scăzut însă cu 1,2 puncte procentuale.

Anul trecut, investițiile concretizate în lucrări de construcții noi au însumat 30,666 miliarde de lei, reprezentând 46,8% din total, față de 47,1% în anul 2013, iar investițiile în utilaje și mijloace de transport au fost de 26,782 miliarde lei, reprezentând 40,8% din total, comparativ cu 42,4% în anul 2013.

INS: Investițiile în economia națională au scăzut în 2014, comparativ cu 2013
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel