Data publicării:

Victor Ponta, o nouă strigare către Doina Pană. Jurnalist: "S-a auzit foarte clar"

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

" Tu ce faci, fă, Doina, aicea? Aveai chef de nişte inundaţii?" este replica celebră de la inundațiile din Teleorman, acolo unde premierul Victor Ponta și ministrul Doina Pană s-au întâlnit într-o barcă gonflabilă. 

Premierul Victor Ponta a negat atunci că i s-a adresa ministrului delegat pentru Ape, Doina Pană, cu "fă". La rândul său, Doina Pană a explicat că premierul a spus "măi", așa cum i se adresează mereu. 

Sâmbătă, imediat după încheierea ceremonialului militar şi religios de comemorare a victimelor din Primul Război Mondial de la Bistriţa, la care Victor Ponta a asistat împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, o femeie din mulţime l-a rugat să facă o fotografie cu ea, iar premierul a fost de acord.

În cadru, însă, a intrat şi Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură. Premierul a întrebat-o: "Măi, Doina, nu avem destule fotografii împreună?". 

Un jurnalist care se afla în apropiere a făcut observaţia că s-a auzit foarte clar, de data aceasta, cuvântul "măi".

"S-a auzit şi data trecută, staţi liniştit!", a răspuns premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel