Acesta a ținut să menționeze faptul că 25 octombrie este şi ziua Regelui Mihai, căruia i-a mulţumit pentru ceea ce a făcut pentru integritatea ţării, dar și pentru identitatea națională.
„Este o zi cu semnificaţie specială şi vreau, în numele Guvernului României, pentru că azi, 25 octombrie, este ziua de naştere a Majestăţii sale, Regele Mihai, să-i urez «La mulţi ani!», sănătate şi să-i mulţumesc pentru ceea ce a făcut pentru integritatea şi identitatea noastră naţională”, a declarat premierul.
„În urmă cu 70 de ani, aici, printr-un sacrificiu extrem de greu, Armata Română a îndreptat ceea ce oameni politici, în mod nedrept, au adus ca suferinţă României prin Dictatul de la Viena atunci când Transilvania, parte a Ţării Româneşti, a României, a poporului român, a fost îndepărtată de la trupul ţării şi cred că este momentul în care să mulţumim Armatei Române şi să ne angajăm că niciodată asemenea tragedii nu vor mai fi permise în ţara noastră şi împotriva poporului român”, a spus Ponta.
Citește și: Traian Băsescu, de Ziua Armatei: "Nimeni n-o să mă convingă că trecerea Prutului în al Doilea Război Mondial a fost o greşeală"
Prim-ministrul a avut în vedere faptul că Armata şi Biserica, alături de Casa Regală, au menținut starea de echilibru în România, în momente grele.
„Vreau să spun că, într-adevăr, Armata, Biserica, Casa Regală ne-au sprijinit în momente dificile şi noi, noile generaţii, avem obligaţia să ducem aceste valori mai departe. În numele Guvernului, cred însă că trebuie să anunţăm şi să sprijinim Armata Română nu doar mulţumindu-le şi apreciindu-le activitatea nu din ultimii 10 sau 20 de ani, ci încă de la Războiul de Independenţă, dar avem şi obligaţia să asigurăm condiţiile de care Armata Română are nevoie pentru a-şi îndeplini cu succes toate misiunile”, a mai spus Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată