Data publicării:
Victor Ponta, citat ca martor în dosarul lui Ghiţă
ÎCCJ a decis citarea lui Victor Ponta pentru a da declaraţii în calitate de martor, pe 26 februarie, în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă este acuzat de corupţie şi şantaj, alături de foşti şefi din poliţie şi parchete din Prahova.
Presa a publicat în luna martie 2016 o declaraţie dată în instanţă de Liviu Mihail Tudose - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în care acesta spunea că s-a întâlnit cu Victor Ponta în sediul Guvernului, iar acesta i-ar fi propus să fie numit într-o funcţie la DLAF sau Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Întâlnirea cu Victor Ponta ar fi avut loc la insistenţele lui Sebastian Ghiţă. Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în acest dosar pentru două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi conducerea unui vehicul fără permis, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Dosar
De asemenea, în dosar mai sunt judecaţi Liviu Mihail Tudose - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru - fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas - ofiţer de poliţie, Aurelian Constantin Mihăilă - fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Conform DNA, în perioada iunie 2013 - primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul PCA Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate de anchetă au obţinut informaţii confidenţiale pe diverse căi, printre beneficiarii acestor date nedestinate publicităţii fiind şi Sebastian Ghiţă. Informaţiile confidenţiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice şi juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărirea penală. 'Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, Sebastian Ghiţă i-a capacitat pe inculpaţii Tudose şi Dosaru să îi furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală pe rolul PCA Ploieşti, notează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News