Data publicării:
Victor Ponta: Am vrut să merg cu mama la DNA
Victor Ponta a declarat, la România TV, că a vrut să o însoţească pe mama lui, Cornelia Naum, la DNA Ploieşti, când a fost citată la audieri, însă aceasta l-a refuzat.
"I-am spus că merg cu ea la DNA, nu voiam să aibă impresia că e singură sau că mă feresc. Ca de fiecare dată, ea a fost mai puternică şi mi-a zis: "Stai acasă, că o să înceapă toată propaganda băsistă, cum influenţezi tu justiţia. Mă descurc eu foarte bine, nu am nevoie".
"Şi cu siguranţă a făcut-o. Nu vreau să sune hazliu, dar cred că sunt fiul mamei mele cu mult înainte de a fi prim-ministru şi o să mai fiu cu mult după ce nu o să mai fiu prim-ministru. Mama mea e cu mult înaintea funcţiei de prim-ministru. I-am spus: "Ai un moment în care te simţi nedreptăţită, vin cu tine", dar mi-a spus că nu are nevoie", a zis Victor Ponta, chiar în ziua de 8 martie, de Ziua Mamei, la România TV.
Mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, a dezvăluit, sâmbătă seara, că fiul ei a vrut să o însoţească la DNA, când a fost citată ca martor, în dosarul în care ginerele său, Iulian Herţanu, este arestat preventiv, dar ea a refuzat. Corneliu Naum a explicat că nu a vrut să aibă "imaginea unei persoane speriate, care pozează în victimă".
VEZI ȘI: Ponta, ANCHETAT. "Nu îmi e teamă pentru că am respectat legea"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News