Data publicării:
Victor Ponta, așteptat astăzi să anunțe plecarea din PSD
Victor Ponta este așteptat astăzi să anunțe plecarea din PSD, au afirmat surse apropiate fostului premier. În acest fel, disputele dintre Victor Ponta și președintele actual al PSD, Liviu Dragnea, s-ar muta din interiorul partidului în afara acestuia.
UPDATE: Victor Ponta a anunţat, miercuri, că nu vrea să-l dea nimeni afară din partid şi că îi va trimite şefului PSD, Liviu Dragnea, demisia sa "în alb", urmând ca acesta să decidă dacă se supără pe el.
"Dreptul la care ţin foarte mult este acela să-mi spun opinia şi o să-mi spun opinia. Dacă deranjez, am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea, ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid, o să-i trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare, o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură, nu o să tac pentru că nu pot la vârsta asta să mai tac din gură", a declarat Victor Ponta la Parlament, întrebat dacă demisionează din partid.
"Ultima mea conversaţie cu Dragnea a fost în decembrie. Dacă mă văd cu Teodorovici să conspirăm. Nu am nicio conspiraţie, vreau să spun ceea ce cred.
Știrea inițială:
Victor Ponta se bucură încă de o mare popularitate în rândul electoratului, care îl consideră un bun prim-ministru. Nu este clar dacă Ponta va forma un nou partid politic sau va rămâne independent.
De câteva săptămâni, în mediile informate se vehiculează ipoteza că Victor Ponta cu mai mulți membrii din PSD, dar și cu câțiva membri ALDE, grupați în jurul co-președintelui Daniel Constantin, ar putea forma o nouă formațiune politică.
Citește și: Nou UNPR, pregătit de 14 parlamentari PSD-ALDE. Lovitură pentru Dragnea
Liderul PSD, Liviu Dragnea, se aștepta la o astfel de mișcare în Parlament. Încă de luna trecută au apărut semnale că se poartă discuții între mai mulți parlamentari din arcul guvernamental și cei din tabăra președintelui Iohannis. Cel puțin 14 parlamentari din coaliția PSD-ALDE bătuseră palma cu liberalii, pentru o desprindere în două trepte.
Măsura luată de Dragnea a fost accelerarea negocierilor cu UDMR. Formațiunea condusă de Kelemen Hunor va intra oficial la guvernare, astfel încât majoritatea parlamentară să nu fie pusă în pericol de recentele mișcări de efective de pe scena politică.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News