Data publicării:

Victor Ponta a scris pentru Huffington Post: Simpla austeritate nu e răspunsul

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ponta dece
ponta dece

Victor Ponta a scris un editorial în publicaţia americană Huffington Post, în care susţine că simpla aplicare a măsurilor de austeritate nu constituie o rezolvare a crizei economice, fără măsuri care să stimuleze creşterea economică.

Victor Ponta precizează că frustrarea populației cu privire la eșecul măsurilor de austeritate s-a reflectat în cadrul diverselor scrutinuri electorale din Europa.

"Am ajuns într-un moment definitoriu în răspunsul Europei la criza economică. Ameninţarea imediată a dezintegrării zonei euro a trecut, dar perspectiva revenirii la recesiune este un pericol foarte real pentru aproape tot continentul. Fără o abordare mai stimulativă a activităţii economice, stagnarea poate duce la o nouă criză ce poate pune serios în pericol stabilitatea şi unitatea Europei", scrie Victor Ponta.

"Până acum principalii beneficiari au fost partidele de centru-stânga proeuropene care s-au reîntors la putere în Danemarca, Franţa, Olanda, Lituania şi România. De asemenea, există şi o creştere accentuată a sprijinului pentru partidele populiste de extremă dreapta sau stânga ce oferă soluţii bazate pe xenofobie, protecţionism şi ostilitate faţă de integrarea europeană", afirmă Ponta avertizând că situaţia se va agrava dacă partidele democratice nu vor oferi soluţii reale de relansare economică.

Victor Ponta a contestat şi politicile rigide de austeritate ale Fondului Monetar Internaţional, care acum este pus în situaţia să recunoască faptul că reducerile severe ale cheltuielilor publice nu numai că nu au soluţionat criza datoriilor suverane, ci au dus şi la limitarea încasărilor la bugetele statelor.

"O altă despărţire semnificativă faţă de ortodoxia economică recentă este un consens în cadrul FMI şi nu numai că adâncirea inegalităţilor sociale nu numai a contribuit la criză, dar acum împiedică revirimentul economic. Cercetările sugerează că diviziunile ample de venit şi avere au dus la scăderea cererii şi au generat dezechilibre care crează instabilitate şi subminează creşterea", susţine premierul român.

"Suntem încrezători că dezvoltăm combinaţia potrivită de politici bazate pe responsabilitate fiscală, reforme structurale, dinamism economic şi incluziune socială. Dar nu putem reuşi dacă suntem izolaţi de restul Europei. Liderii UE au nevoie să implementeze împreună soluţii inovatoare. Ar trebuie să ne gândim cum putem folosi instrumentele de la nivel european pe care le avem la dispoziţie ca să creăm noi parteneriate public-privat şi să iniţiem investiţii în infrastructură. Simpla austeritate nu este răspunsul. Trebuie să arătăm că răspundem cererilor cetăţenilor europeni ca să găsim o cale mai bună de ieşire din criză", mai scrie Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel