Data publicării:
Victor Ponta a fost premiat. Crin Antonescu, absent de la eveniment
Victor Ponta a primit o distincție ca recunoaştere pentru promovarea culturii şi a limbii italiene.
Legitimatie de "italofon" au mai primit și Ramona Bădescu, Mariana Nicolescu, Ilie Năstase sau Gheorghe Hagi.
Distincţia a fost promovată de către Ministerul italian al Afacerilor Externe şi al Cooperării Internaţionale, ca o iniţiativă destinată conferirii unei recunoaşteri unor personalităţi eminente care, în fiecare ţară cu care Italia întreţine relaţii diplomatice, desfăşoară activitatea de a răspândi cultura şi limba italiană.
Potrivit Ambasadei Italiei la Bucureşti, criteriul folosit pentru identificarea din partea ambasadelor, în România şi oriunde în lume, a acestor personalităţi ce provin din domenii cât mai diferite ale cunoaşterii este cunoaşterea limbii italiene. Numele alese astfel au fost incluse într-o listă publică, actualizată permanent, care cuprinde foşti cursanţi ai studiilor de limbă italiană pe lângă institute italiene de Cultură şi alte figuri "italofone" marcante.
Premierul Ponta a declarat, la primirea legitimaţiei, că îi place să creadă că în România sunt 20 de milioane de "italofili" şi a arătat că întotdeauna preferă să călătorească în Italia şi apoi în oricare alte ţară din Europa.
Pentru primirea legtimaţiei de "italofon" fusese nominalizat şi senatorul Crin Antonescu, dar acesta nu a fost prezent luni la ceremonie, iar reprezentanţii ambasadei au precizat că Antonescu nu a confirmat săptămâna trecută că va fi prezent la eveniment, aşa că îi vor transmite legitimaţia pe altă cale, scrie Radu Tudor pe blogul său.
VEZI ȘI: Veste excelentă pentru Oana Stancu după ce a revenit la Antena 3
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News