
“Suntem împreună în această casă denumită Uniunea Europeană. Suntem în siguranță, iar cetățenii noștri simt că au un viitor, în timp ce Uniunea poate continua să se dezvolte, deși uneori ezită.
Factorii de decizie au ignorat ce s-ar putea întâmpla și nu s-au angajat suficient în a investi în modernizarea proiectului comun, au blocat ușile și ferestrele casei noastre, sperând că nimeni nu va intra vreodată. Dar acum, vecinătatea noastră este în flăcări și focul ar putea ajunge la casa noastră în curând.
Flăcările sunt în curtea noastră și împreună cu partenerul nostru strategic, Statele Unite, trebuie să stingem focul mergând înainte într-un ritm accelerat, acest lucru însemnând să ne consolidăm apărarea în parteneriat cu NATO, să ne protejăm populația împotriva crizei energetice și alimentare, să sprijinim financiar Ucraina, țările UE de la granița cu Ucraina și partenerii precum Republica Moldova, să flexibilizăm finanțarea europeană și să reformăm Uniunea.
Fac apel la toți liderii internaționali prezenți zilele acestea la Bruxelles, să consolideze casa noastră, să ne apere valorile, investind în educație, democrație și cultură, să asculte cetățenii, să țină ușa deschisă și să fie suficient de curajoși pentru a ne proteja vecinătățile.” a declarat europarlamentarul român Victor Negrescu, preluând o metaforă folosită anterior de lideri internaționali pentru a sublinia importanța unor măsuri rapide pentru a apăra valorile democratice.
Vezi și: Alianţa Nord-Atlantică susţine Ucraina, dar va reitera neimplicarea în război cu Rusia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, ieșire nervoasă: "I s-a înscenat totul. Ce mare avere are? Pe mine de ce m-au suspendat din partid?"
- Gigi Becali, mesaj după imaginile care arată accidentul în care a fost implicat
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- Premierul Poloniei, avertisment pentru Zelenski: "Să nu mai insulte vreodată polonezii"
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."
- Fiul lui Dumitru Buzatu și-a dat demisia din Guvern. Marcel Ciolacu: "Am luat trei decizii"