Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, europarlamentarul Victor Negrescu, a discutat în această săptămână cu vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, despre modul în care Uniunea Europeană poate sprijini învățământul din România grav afectat de pandemie și despre dezvoltarea, în plan european, a unei agende pentru educație, se arată într-un comunicat de presă.
“Am expus vicepreședintelui Comisiei Europene problemele întâmpinate de România în ceea ce înseamnă zona de educație în contextul impactului exercitat de pandemie. Am prezentat, pe zona de învățământ, problematica abandonului școlar și aspectele ce țin de impactul psihologic al pandemiei asupra copiilor, precum și inițiative ce pot fi dezvoltate pe zona de educație digitală. Am convenit cu domnul comisar o agendă comună și demararea unor inițiative concrete în așa fel încât să dezvoltăm noi oportunități de finanțare și să creștem rata de participare din partea beneficiarilor români. Tot în acest sens, am creionat o serie de inițiative care să crească profilul educației în plan european”, a declarat eurodeputatul român, Victor Negrescu, co-președinte al Alianței Europene pentru Educație.
Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a reiterat cu această ocazie sprijinul său pentru promovarea unei agende europene pentru educație convenind asupra necesității de a lansa în plan european măsuri ambițioase care să crească calitatea învățământului european, și în mod particular, al celui din România.
”România Educată”. Klaus Iohannis: Sprijin financiar ISTORIC!
Guvernul își va asuma săptămâna viitoare, prin memorandum, țintele și obiectivele proiectului „România educată”, urmând să stabilească un plan clar de acțiune, cu responsabili și termene pentru implementare, spune președintele Klaus Iohannis.
Coaliția de guvernare și-a exprimat susținerea pentru proiect și „chiar săptămâna viitoare Guvernul României își va asuma prin memorandum țintele și obiectivele României educate, urmând să stabilească un plan clar de acțiune, cu responsabili și termene pentru implementare”.
CITEȘTE MAI MULTE AICI: ”România Educată”. Klaus Iohannis: Sprijin financiar ISTORIC!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”