Data actualizării:
Data publicării:

Victor Costache, propus ministru al Sănătăţii, s-a înscris la un concurs ca să lucreze în spitalul de stat

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Chirurgul Victor Costache, propus ministru al Sănătăţii, s-a înscris pentru postul de chirurg cardiovascular, scos la concurs de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (CSJU) Sibiu. 

Victor Costache este cunoscut la Sibiu, unde operează de câţiva ani doar într-un spital privat, în colaborare cu medici din ţară şi străinătate. În prezent, la concursul pentru un post de chirurg cardiovascular s-a mai înscris dr. Gabriela Cozmanciuc, medic primar chirurgie cardiovasculară, care lucrează din 2019 cu contract de colaborare în spitalul sibian, transmite Agerpres. 

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu are toată dotarea necesară pentru un compartiment de chirurgie vasculară şi îşi pregăteşte personalul medical existent pentru viitoarele operaţii. O parte din aparatură este în curs de omologare, fiind donată de către Institutul Naţional de Chirurgie Cardiacă şi Intervenţie Cardiologică din Luxemburg.

”Mi-aș dori din tot sufletul ca în Spitalul Județean să fie medici de talia doctorului Costache”

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a anunţat deja că îşi doreşte ca ambii chirurgi cardiovasculari care operează în prezent la Sibiu, în privat şi la stat, să lucreze în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, deşi la concurs a fost scos un singur post în acest sens.

"Mi-aş dori din tot sufletul ca în Spitalul Judeţean să fie medici de talia doctorului Costache, să vină şi să fie şi domnul doctor Costache şi să vină şi doamna doctor Cozmanciuc. Ce pot să vă asigur este că doamna doctor Cozmanciuc, într-o formulă sau alta, va rămâne în Spitalul Judeţean şi va dezvolta acest proiect, dacă şi dânsa îşi doreşte, pentru că noi o dorim, şi dacă domnul doctor Costache va câştiga acel concurs şi va vrea în continuare să vină, este binevenit şi dumnealui la Spitalul Judeţean", a declarat Daniela Cîmpean, joi, într-o conferinţă de presă.

Atât chirurgul Victor Costache, propus ministru al Sănătăţii, cât şi chirurgul Gabriela Cozmanciuc, au experienţă internaţională, după ce au lucrat în Franţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel