Data actualizării:
Data publicării:

Victor Ciutacu: Cineva trebuie să plătească!

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Victor Ciutacu își dorește ca ”cineva sa plătească” pentru modificarea Codului Fiscal pentru care el și alte nume mari au dat în judecată statul.

”Ani de zile, fiindcă unii dintre noi și-au permis să aibă poziții publice defavorabile regimului politic și lui Băsescu, am purtat, prin complicitatea unor unelte, stigmatul de evazioniști. Statul român ne-a hărțuit, prin intermediul ANAF, cum a știut el mai bine. Ne-a controlat și paracontrolat, ne-a imputat sume de bani pe care i le-am fi datorat retroactiv fără ca noi să le fi încasat vreodată, ne-a târât prin instanțe. Unii s-au trezit cu sechestre sau conturi blocate, pe alții, avertizați sau protejați politic, i-a ferit valul. Scriu aici despre faimoasa TVA pe drepturi de autor.

Ziariști, cântăreți, actori, muzicieni, realizatori de programe audio-vizuale, în general cam tot ce-a fost profesie liberală cu gura mare s-a trezit călcată de Fisc. Am explicat, public, ca pentru proști: nu datorăm nimic retroactiv statului, fiindcă nu ne-am luat banii facturând cu TVA, ca să avem ce da mai departe. Am acționat în instanță, colectiv, reprezentați de avocatul Gheorghe Piperea, Guvernul României, Ministerul Finanțelor și ANAF. Din trei instanțe, grupul nostru (care cuprindea, dincolo de maimuțele de televizor, nume ca Beligan, Rebengiuc, Morgenstern sau Alifantis), a câștigat în toate. Ieri, povestea juridică urâtă s-a sfârșit. Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, irevocabil, sentința potrivit căreia nu avem de plată nimic retroactiv.

VEZI ȘI: Badea, Ciutacu, Chirieac, Beligan sau Alifantis, zeci de artiști și jurnaliști au câștigat procesul cu ANAF-ul lui Blejnar

Teoretic, se închid niște ani de hărțuială politică pe bază de Fisc. Practic, nu cred că-i așa. Mi se pare prea puțin. Cred că cineva trebuie să plătească pentru tot, în civil sau în penal. Și abia aștept să fac lucrurile să se întâmple.

P.S. Culmea e că de această sentință vor beneficia și gunoaiele care ne-au atacat”, a scris Victor Ciutacu pe blogul său.

În martie 2011, ANAF a hotărât să încaseze retroactiv TVA de la persoanele fizice care au avut în 2006-2010 venituri impozabile din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală şi contracte de colaborare peste 30.000 de euro anual. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel