Data publicării:

Victor Ciutacu: Anunțul a fost făcut pe pagerul pe care îl aveam de la serviciu. A fost o surpriză

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Victor Ciutacu
Victor Ciutacu

Este o zi specială pentru Victor Ciutacu, jurnalist România TV.

Au trecut 24 de ani de când s-a căsătorit cu Mana. Marea certitudine a relației lor este Vlad, copilul lor, după cum recunoaște chiar realizatorul TV. DC News republică un interviu pe care Victor Ciutacu ni l-a oferit în exclusivitate. Este un interviu în care veți descoperi un om minunat și un familist convins ce se ascunde uneori sub un zâmbet ironic.

DC News: Cum ați cunoscut-o pe soția dumneavoastră?

Victor Ciutacu: Am fost colegi la facultate, iar ulterior, după examenul de licență, ne-am căsătorit. A fost o cununie civilă banală și modestă. Nuntă nu am avut la momentul respectiv pentru că socrul meu murise de mai puțin de un an, iar preceptele religioase interzic astfel de ceremonii. A fost o cununie civilă care s-a desfășurat la mine acasă, la Sinaia, la care au participat câțiva prieteni și câteva rude. Nunta religioasă a venit mult mai târziu, când copilul nostru era deja mare. Nici atunci nu a fost o nuntă propriu-zisă. A fost o ceremonie religioasă generată de faptul că trebuia să cununăm un cuplu de tineri. Ulterior, ne-am dus la un restaurant de-al unui prieten, pe malul unui lac, și ne-am simțit foarte bine, ca niște oameni la un chef, nu ca la o nuntă.

(w670)

DC News: A fost o cerere specială în căsătorie sau totul a venit de la sine?

Victor Ciutacu: Nu a fost o cerere specială în căsătorie. A fost o chestie care a decurs firesc. Am fost colegi de facultate, am stat mai tot timpul împreună și, după ce am terminat facultatea, întrebarea a fost: când ne căsătorim? Nu a fost cu momente romantice și cu cai albi.

DC News: Vă mai amintiți momentul când ați devenit tătic?

Victor Ciutacu: Îmi amintesc foarte bine. S-a întâmplat a doua zi după aniversarea soției mele. Așa a fost dat să fie. Pe vremea acea, nu era în mare vogă ca tăticii să se uite la nașterea copiilor. Eram noi niște copii. Țin minte că am ajuns la maternitate și acolo era doctorița care m-a văzut că sunt agitat. M-a întrebat dacă sunt fumător și când i-am zis că "da", m-a trimis acasă să aștept acolo vestea. La vremea respectivă, nu aveam telefon mobil, iar anunțul a fost făcut pe pagerul pe care îl aveam de la serviciu. A fost o surpriză pentru că noi ne așteptam să fie fată, iar mesajul primit a fost: "A venit pe lume Vlăduț". Stăteam și mă uitam și nu îmi dădeam seama. După aceea, mi-am amintit că ne gândisem să alegem un nume de băiat, așa de rezervă... în caz că.

(w670)

DC News: Cum împăcați viața de familia cu ritmul alert în care lucrați?

Victor Ciutacu: Nu fac niște eforturi nebunești. Se poate găsi și un echilibru în ritmul acesta alert. Ne-am obișnuit unul cu programul celuilalt. Când suntem acasă, ne vedem de viața de familie.

DC News: Care este cel mai frumos cadou pe care vi l-a făcut soția dumneavoastră?

Victor Ciutacu: Copilul. Poveștile materiale nu contează și nu au nicio valoare. Lucrurile banale reprezintă bucuria momentului, iar bucuria perenă este copilul nostru, Vlad. Citiți aici integral.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel